Bicfalvi nu vrea să plece: „Voi arăta** că-mi merit locul în echipă!”
Eric Bicfalvi este convins că va continua la Steaua și din retur
și le transmite fanilor că vrea să participe activ la câștigarea
titlului cu numărul 24 din istoria clubului. Mijlocașul central al
„roș-albaștrilor” nu
pare să mai intre în planurile lui Mihai Stoichiță pentru
retur, iar Unirea Alba Iulia s-a arătat interesată de
împrumutul său până în vară, însă acesta e hotărât să se bată
pentru un loc de titular la Steaua.
„Sper ca 2010 să ne aducă titlul de campioană. Pentru
mine ar fi primul trofeu major și voi face totul pentru a demonstra
că-mi merit locul în echipă.
Zapata e ca un frate mai mare pentru jucătorii tineri de la echipă,
sperăm ca împreună să facem o treabă cât mai bună pentru
Steaua„, a declarat Bicfalvi la Realitatea TV.