Ieri, în Marbella s-au înregistrat 20 de grade Celsius, în timp ce la București termometrul a arătat maximum -3 grade Celsius
Adversarul este tot olandez, însă mediul în care Steaua se pregătește să-l înfrunte s-a schimbat. Dacă iarna trecută Ilie Stan ducea echipa în Poiana Brașov în primul cantonament, pentru a pregăti dubla cu Twente, Reghecampf a preferat sudul Spaniei pentru a-i încărca pe fotbaliștii săi înainte de Ajax. Marbella, oraș din provincia Andalucia, în sud-estul Peninsulei Iberice, este denumit „Miami-ul Europei”.
Poziționată la 60 de kilometri sud de Malaga și la numai 80 de kilometri nord de strâmtoarea Gibraltar, stațiunea de lux oferă constant în această perioadă temperaturi de peste 17 grade Celsius. Ieri însă a fost destul de cald, 20 de grade Celsius. Steaua este așteptată să aterizeze la Malaga în această după-amiază, iar cantonamentul va fi stabilit, până pe 24 ianuarie, la Gran Hotel Benahavis, un resort de lux, plasat retras într-o zonă deluroasă, recunoscut pentru discreția pe care o oferă oaspeților săi. Iată ce îi așteaptă pe steliști în sudul Spaniei, timp de mai bine de două săptămâni.
Hotelul asigură condiții ideale de pregătire Stabilimentul este specializat în găzduirea echipelor de fotbal care caută condiții de antrenament în pauzele competiționale. Astfel, administratorii Gran Hotel Benahavis pun la dispoziția Stelei un teren cu iarbă în marime naturală, vestiare și sală de ședințe și vizionare. Liderul Ligii I are la dispoziție propriul spațiu pentru depozitarea echipamentului sportiv, precum și un serviciu specializat de spălare profesională a echipamentelor de joc. Spaniolii se laudă și cu un cabinet de masaj specializat, meniuri construite exact pe cerințele sportivilor, dar și cu un spațiu spa dedicat recuperării după efort. Condițiile de cazare sunt și ele deosebite. Fotbaliștii vor sta câte doi în camere de 31 de metri pătrați, în timp ce Reghecampf și managerul au la dispoziție apartamente de 70 de metri pătrați.
DEZVĂ‚LUIRI „Vom improviza cu Ajax” Gigi Becali spune că refacerea rapidă a lui Georgievski l-a făcut să renunțe la aducerea unui fundaș de bandă dreaptă. „Am vrut în schimb un fundaș dreapta, în ultimele 6 luni de contract, din țările din est. Nu se poate să-l luăm. Era jucător de națională, de 21 de ani. Cred că se poate face o improvizație, mai ales că Georgievski va reveni în curând. Pe vremuri, când aveam probleme, aș fi luat pe orice post, că voiam să fac performanță. Dar așa, îl mânii pe Dumnezeu. Nu mai vreau ciurucuri, ci doar jucători de mare valoare”, a spus latifundiarul.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER