Big Brother în „Groapă”!** „Câinii” cred că șefii au dat ordin să le fie ascultate telefoanele!
Jucătorii roș-albi s-ar jura că Big Brother există, ascultă
telefoane și ține cu Dinamo în timpul său liber.
Pentru că toată lumea află în timp real orice fac în timpul lor
liber, fotbaliștii dinamoviști au început să se întrebe cum este
posibil acest lucru. Și s-au chinuit să afle și ei cum orice
escapadă nocturnă este imediat descoperită de șefi, de presa de
scandal și apoi de publicul larg. Așa a fost și după ce s-a aflat
imediat de scandalul care a precedat meciul cu Ceahlăul, cu mai
toate detaliile sale. De aceea, roș-albii au organizat o conferință
de presă în care să dezmintă cele apărute în presă, dar semnele de
întrebare au persistat. Și așa s-a detonat o bombă în vestiarul
„câinilor”, aceea că șefii au dispus ascultarea telefoanelor.
Imediat au apărut măsurile de siguranță din partea elevilor lui
Țălnar. Mulți dintre ei au renunțat la numerele de telefon de la
club, optând pentru utilizarea cartelelor. Iar cei mai radicali
dinamoviști au apelat la diverse firme de criptare a convorbirilor,
achiziționând diverse gadget-uri ce codifică conversațiile și care
costă în jur de 1.000 de euro.
Acționarii se tem de
noncombatul fotbaliștilor
De partea cealaltă a baricadei, a acționarilor, explicația
acestui gest este simplă și confidențială. Ideea șefilor a început
să prindă contur sezonul trecut, când echipa a pierdut titlul, deși
medalia de campioni era pe trei sferturi în buzunarul
dinamoviștilor. Suspectând unii fotbaliști de practici necurate,
șefii au dispus la începutul sezonului angajarea unei firme de
detectivi care să afle tot ceea ce fac jucătorii. Iar una dintre
metodele „spionilor” de a afla astfel de secrete constă tocmai în
interceptarea convorbirilor telefonice. Oficial, niciuna dintre
părți nu declară nimic. Neoficial, se acuză una pe alta de lipsă de
încredere.