Big like de la Panduru! Fostul mijlocaș are doar cuvinte mari despre un tricolor: „Trebuie să avem grijă de el, pentru că e foarte rar”. Marea calitate a omului care l-a impresionat pe „Pandi”
Alexandru Mitriță (23 de ani) a continuat și la echipa națională forma bună arătată în tricoul celor de la CS U Craiova, iar jocul său a fost remarcat de Basarab Panduru (47 de ani), care consideră că „poneiul” oltenilor are nevoie de un tratament special, pentru că este un fotbalist rar.
Mic, cu centrul de greutate jos, dar rapid și foarte tehnic, Mitriță e cel mai bun fotbalist din Liga 1 Betano când vine vorba de driblinguri în viteză și pătrunderi periculoase în careul advers și a demonstrat, cu Finlanda, că trece printr-un moment excelent, care merită exploatat. Plecat din banda stângă, fostul fotbalist al Pescarei a creat faza golului lui Cristi Manea, de 1-0, apoi a continuat să fie unul dintre cei mai epriculoși tricolori.
Iar evoluțiile constant bune nu aveau cum să treacă neobservate. Apreciat de Contra, care-i dă încredere, Mitriță primește laude și din partea lui Basarab Panduru: „Mie mi se pare că, în momentul ăsta, e singurul jucător care se duce direct, în viteză, spre poarta adversă. De jucătorii ăștia trebuie avută grijă, pentru că sunt foarte rari, jucători care preiau în 30-40 de metri în terenul advers și se duc direct spre poarta adversă. Întoarcerea în campionatul nostru e de bun augur pentru el, pentru că tot anul ăsta a arătat o creștere în valoare. A venit, s-a impus și a și crescut foarte rapid. Are un sistem care îl avantajează foarte mult, și pe el, și pe Gustavo, și pe Băluță. Uite că Mangia a venit, a băgat sistemul ăsta, l-a făcut pe Bancu…l-a făcut ceva pentru campionatul nostru, în momentul ăsta”, a declarat „Pandi”, la Telekom Sport, despre omul căruia sezonul foarte bun i-a adus statutul de certitudine și de jucător important în filosofia lui Cosmin Contra.