Bijuterie tactică

Poli a început meciul cu Steaua cu Ganea, Popa și Abiodun pe bancă, iar inovațiile lui Dusan Uhrin au continuat pe tot parcursul meciului.

Rezultatul de egalitate, 1-1, a fost dovada că cehul a fost inspirat în strategia de meci. Pariurile sale, titularizarea lui Pantilimon, Vrsic și Rusic, au fost unanim apreciate, în condițiile în care portarul este încă doar o tânără speranță, iar cei doi jucători sloveni veneau după lungi perioade de recuperare. Modul în care s-a prezentat Poli în Ghencea l-a impresionat pe Marian Iancu, acesta apreciind în termeni generoși evoluția echipei sale. El nu a uitat nici să atragă atenția asupra faptului că bănățenii nu s-au dat la o parte.

Dar un amănunt tactic l-a încântat pe Iancu. „Invenția lui Dusan cu Ganea la mijlocul terenului a fost o bijuterie tactică. A surprins pe toată lumea cu acea mutare, mai ales că Uhrin face schimbări post pe post, iar când a intrat Ganea, a ieșit Vrsic, un mijlocaș. Dar Dusan a găsit soluția să pună un om în centrul terenului care să frâneze puternic acțiunile adversarului, care să așeze și să organizeze jocul echipei exact în ultimele 20 de minute, când iureșul și presiunea trebuiau să crească în terenul nostru. Ganea a fost acolo exact ce aveam nevoie, pentru că Srhoj nu este chiar un închizător și avea nevoie de cineva lângă el”, a declarat președintele lui Poli.

Ionel Ganea a jucat în ultimele două partide ca mijlocaș central, cu Craiova și Steaua

Publicat: 24 04. 2008, 20:56