Universitatea a devenit o țintă a arbitrilor în ultimele sezoane. Dacă anul acesta oltenilor le-au fost luate puncte încă din primele două etape, sezonul trecut, Craiova a pierdut pe mâna arbitrilor aproximativ 11 puncte și o prezență în semifinalele Cupei. Vă prezentăm erorile grave de arbitraj comise împotriva Universității în sezonul trecut:
ª Poli Iași – Universitatea 1-0 (etapa a VI-a): penalty neacordat la Florin Costea de Teodor Crăciunescu și un gol anulat aceluiași Costea la semnalizarea tușierului Sebastian Gheorghe
ª Universitatea – Rapid 3-4 (etapa a VII-a): Buga a marcat din ofsaid golul doi al Rapidului și un penalty neacordat Universității de Cristi Balaj după un henț în careu al lui Matic
ª Timișoara – Universitatea 1-1 (etapa a VIII-a): centralul Marian Bordean a validat golul egalizator al gazdelor, deși Mera l-a faultat în careul mic pe Lung jr.
ª Universitatea – Vaslui 1-2 (etapa a XI-a): penalty neacordat de spaniolul Rubinos Perez pentru Universitatea, în minutul 90, după un fault asupra lui Florin Costea
ª Universitatea – CFR Cluj 0-1 (sfert de finală de Cupă): golul lui Florin Costea a fost anulat eronat pentru ofsaid, în timp ce la reușita lui Dubarbier nu s-a ridicat fanionul la ofsaidul în care se afla Traore
ª Dinamo – Universitatea 2-1 (etapa a XVIII-a): penalty neacordat Universității după un fault în careu al lui Moți asupra lui Florin Costea. În plus, fundașul dinamovist trebuia eliminat
ª Bistrița – Universitatea 2-1 (etapa a XXII-a): penalty acordat greșit de Teodor Crăciunescu pentru gazde, la scorul de 0-1
ª Universitatea – Poli Iași 2-1 (etapa a XXIII-a): Alexandru Deaconu nu a acordat penalty pentru Universitatea după un fault în careu al lui Brăneț asupra lui Florin Costea. Portarul oaspeților trebuia sancționat și cu cartonaș roșu
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER