Bilanțul „galacticilor” de la Vaslui: **un milion de euro punctul!

Locul 3 anul trecut, echipa păstrată în întregime, aducerea unui
antrenor trecut pe la Real Madrid și a unor jucători foarte scumpi
erau elemente care te determinau să te gândești că lupta cu FC
Vaslui va fi grea în acest campionat. Contrar tuturor așteptărilor,
moldovenii joacă în prezent aproape cel mai prost fotbal din Liga
I.

Iar pentru asta nimeni nu găsește nicio explicație. Nici măcar
patronul Adrian Porumboiu, care știe doar că a scos din buzunar
cinci milioane de euro și are exact cinci puncte în clasamentul
Ligii I, adică echivalentul unui șocant loc 14 după șase etape.
Rivas, Adailton, Campano, Pouga, Annang, Cerniauskas, Bello, Pancu
sau Bodipo, alături de deja starurile Wesley sau Sânmărtean, pur și
simplu nu se regăsesc sub comanda lui Lopez Caro și a staffului său
adus cu surle și trâmbițe din Spania pe bani grei. Conform unor
surse din club, Porumboiu ar fi cheltuit nu mai puțin de cinci
milioane de euro pentru tot ce a însemnat întărirea echipei în
această vară. Inclusiv aducerea lui Caro și a staffului
acestuia!

Cearta cu
Gigi l-a privat de ajutorul lui Giovani

Un impediment în calea exploziei pe care toată lumea se aștepta ca
Vasluiul s-o aibă o reprezintă și colaborarea în materie de
transferuri cu fostul impresar, Giovani Becali. Acesta a fost
artizanul venirii lui Caro în Moldova și cel care i-a promis lui
Porumboiu că-l va ajuta să aducă la echipă niște jucători foarte
buni. După ce scandalul dintre finanțatorul Vasluiului și cel al
Stelei a degenerat, Giovani și-a schimbat poziția față de Porumboiu
la rugămintea vărului său. În aceste condiții, ajutorul promis n-a
mai venit la scara așteptată, iar la Vaslui n-au mai ajuns decât
jucători de mâna a doua.


„Nu cred că Lopez Caro va pleca, deși doritori de a
antrena Vasluiul există. Vom vedea ce va fi. Nu poți fi și
profesionist, și nutriționist, și iluzionist”,
Adrian
Porumboiu, patron FC Vaslui


3 înfrângeri 2 egaluri și o
singură victorie a înregistrat trupa lui Lopez Caro în primele șase
etape, în condițiile în care a întâlnit și două nou-promovate, „U”
Cluj și Târgu Mureș

9 jucători a transferat Vasluiul
în perioada de mercato din această vară

Publicat: 31 08. 2010, 08:27
Actualizat: 31 08. 2010, 08:32