Steaua, Dinamo și Rapid și-au adus antrenori noi și vor să pună capăt dominației provinciei. Andone spune că e cazul ca Steaua sau Dinamo să redevină campioane! Marius Bilașco nu crede în revenirea granzilor din București și spune că se gândește la încă un titlu!
„Va fi un campionat la fel disputat ca și cel precedent și surprizele vor fi din ce în ce mai multe, pentru că se anunță multe echipe care se vor bate la titlu. Sperăm să fim din nou campioni. De asta am rămas împreună, să continuăm ceea ce am început la Urziceni, ca să demonstrăm că tot ce a fost aici în ultimii ani nu a fost o întâmplare. Toate echipele s-au întărit, la fel ca și noi și, în funcție de rezultate, vom vedea cine a făcut cele mai bune transferuri„, a declarat atacantul după victoria din amicalul cu Victoria Brănești, în care a marcat și un gol.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER