Bilete în plus pentru steliști! Vor primi în total 1.000 de tichete

Ieri au fost epuizate toate biletele pentru meciul Timișoara –
Steaua. Și nu doar fanii Timișoarei au avut cereri de bilete peste
măsură, ci și cei ai Stelei. Suporterii roș-albaștrilor (foto) au
solicitat și au primit din partea conducerii de pe Bega 1.000 de
tichete!

Cu toate că sunt arhicunoscute disensiunile dintre Marian Iancu și
Gigi Becali, conducerea timișoreană tratează cu larghețe fanii
steliști. Oficialii de la Timișoara le-au oferit celor de la Peluza
Nord din Ghencea toate locurile disponibile de la sectorul rezervat
oaspeților în stadionul „Dan Păltinișanu”.

500 de
suporteri vin din provincie

Inițial, pentru această partidă, fanii roș-albaștrilor au avut
promi­se doar 500 de bilete, adică exact numărul celor care vor
face deplasarea din București. Între timp însă, cererile pentru
galeria oaspete au crescut considerabil, datorită fanilor din țară.
Aceștia au anunțat liderii Peluzei Nord din Ghencea că vor fi în
număr de 500, astfel că la derby-ul de pe Bega oficialii Timișoarei
au rezervat 1.000 de bilete pentru galeria oaspete.

Publicat: 31 03. 2011, 22:46
Actualizat: 31 03. 2011, 22:58