Biletele la meciul Gloria Bistrița – Steaua, programat, sâmbătă, în cadrul etapei a IV-a a Ligii I, vor costa 50 de lei, de cinci ori mai scumpe față de intrarea la alte partide jucate acasă de echipa antrenată de Ioan Ovidiu Sabău.
Directorul sportiv al Gloriei Bistrița, Ioan Horoba, a declarat că toți suporterii, indiferent de locul pe care îl vor ocupa, vor trebui să achite 50 de lei pentru a vedea acest meci. "Funcționăm pe principiul cerere și ofertă. E cerere mare de bilete, le scumpim și noi. Nu mi se pare mult să dai 50 de lei ca să vezi un meci al Stelei la Bistrița. Sunt convins că așa gândesc și suporterii echipei din Ghencea, iar în Ardeal sunt foarte mulți", a spus Horoba.
Gloria Bistrița a pus în vânzare 7.000 de bilete la prețul general de 50 de lei. În situația în care le-ar vinde pe toate, clubul ar încasa 350.000 de lei.
Partida Gloria Bistrița – Steaua București nu se va disputa în nocturnă, în care au fost investiți recent 800.000 de euro, deoarece oficialii Gloriei susțin că aceasta mai necesită reglaje pentru a putea funcționa.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER