Billel Omrani, convocat în premieră la naționala Algeriei! Va fi coechipier cu Riyad Mahrez și ar putea debuta pe 4 iunie
Billel Omrani (28 de ani) a fost convocat, pentru prima oară în carieră, la naționala Algeriei, unde va împărți vestiarul cu Riyad Mahrez (31 de ani), proaspăt campion al Angliei cu Manchester City.
CFR Cluj a reușit să câștige un nou titlu în Liga 1, după ce s-a luptat cu FCSB până în penultima etapă a play-off-ului.
Unul dintre cei mai importanți jucători ai ardelenilor, Billel Omrani, are, acum, un motiv în plus de bucurie. Vârful de atac al lui Dan Petrescu și-a văzut visul cu ochii la 28 de ani, fiind convocat în premieră la echipa națională a Algeriei. Fotbalistul are dublă cetățenie, franceză și algeriană.
Billel Omrani, convocat în premieră la naționala Algeriei
Atacantul Billel Omrani va juca, pentru prima dată, pentru echipa națională a Algeriei. El a fost convocat de urgență după ce Andy Delor, jucătorul lui Nice, nu a răspuns prezent convocării primite din partea selecționerului.
Vârful de atac, care și-a anunțat deja plecarea de la campioana României, ar putea îmbrăca pentru prima oară tricoul reprezentativei algeriene pe 4 iunie, împotriva Ugandei, în calificările Cupei Africii pe Națiuni. Următorul joc al echipei naționale a Algeriei este programat pe 8 iunie, împotriva Tanzaniei, în cadrul aceleiași competiții.
Fotbalistul lui CFR Cluj are și cetățenia franceză, astfel că în trecut a îmbrăcat de mai multe ori tricoul reprezentativelor Under 17, Under 18 și Under 19 ale „cocoșilor galici”. El nu a evoluat, însă, niciodată pentru echipa națională de seniori a Franței, astfel că regulamentele îi permit să reprezeinte Algeria la acest nivel.
După finalul sezonului în Liga 1, Billel Omrani a anunțat că va pleca de la CFR Cluj, dar a menționat că urmărește un transfer în afara granițelor țării noastre, astfel că nu va merge la una dintre adversarele formației din Gruia.