Biro: „I-am înregistrat contractul lui Andrei Vâtcă”

Deși a fost transferat în urmă cu mai bine de trei săptămâni la Gaz Metan Mediaș, împrumutul lui Andrei Vâtcă de la Steaua a fost înregistrat  la LPF abia acum câteva zile.

„Este adevărat că am avut o discuție cu conducătorii Stelei în legătură cu acest lucru. Dânșii ne-au rugat să nu înregistrăm încă contractul, deoarece am înțeles că au ceva probleme cu Zapata. Am așteptat o perioadă, iar când am primit acceptul final, atunci eu am înregistrat contractul. Andrei este un portar bun, de care noi avem nevoie”, ne-a spus managerul clubuli din Mediaș, Iosif Biro.

În continuare acesta a vorbit și despre situația mijlocașului Vasilică Crostocea, cel care a jucat în ultimul timp la Steaua II. „După ce a plecat Curtean, noi am încercat să aducem un alt mijlocaș. A fost o discuție cu Cristocea, dar în cele din urmă el nu a mai ajuns la noi.”, a încheiat Biro

Publicat: 16 02. 2009, 18:08
Actualizat: 16 02. 2009, 18:12