Biserica dezaprobă programarea meciurilor de Paște: „Nici în comunism nu se întâmpla așa ceva!”

Trei partide se vor disputa duminică, în etapa a XXVIII-a din
Liga I, lucru nemaiîntâlnit nici măcar în anii comunismului în
România, când nu erau recunoscute sărbătorile religioase. Decizia a
revoltat lumea fotbalului, dar și preoții.
LPF s-a consultat cu televiziunile care transmit meciurile din Liga
I și a decis să șteargă pauza de Paște din calendarul primului
eșalon. Steaua și Dinamo au refuzat să joace duminică, dar la
Gloria – Oțelul, Mediaș – Urziceni și U Craiova – FC Brașov nimeni
nu a mai putut comenta. „Nu mi se pare normal ca alții să refuze să
joace, iar noi să jucăm”, a spus Eric de Oliveira.

„Nu e păcat, dar e imoral”

La fel de contrariați sunt și jucătorii Gloriei, care și-au luat
gândul de la miel sau ouă roșii anul acesta. „Se puteau găsi alte
soluții, dar ce să facem dacă așa au decis televiziunile? Măcar
această sărbătoare trebuia respectată”, a spus portarul Gloriei,
Călin Albuț.
Biserica Ortodoxă se opune și ea deciziei LPF și a televiziunilor.
Părintele Bogdan Ivanov, purtătorul de cuvânt al Arhiepiscopiei
Vadului, Feleacului și Clujului, spune că fotbaliștii care sunt
credincioși și voiau să celebreze cea mai importantă sărbătoare a
creștinismului trebuiau respectați. „Trebuie să existe respect
pentru Paște. Nu e păcat, dar sunt rațiuni de ordin moral”, a spus
Ivanov.

„În
comunism lumea era distrasă de la religie, dar iată că nu se
întâmpla așa ceva”, Părintele Bogdan Ivanov, purtătorul de cuvânt
al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului și
Clujului

Țările
unde se dispută meciuri de Paște

Austria 1
Cehia 4
Anglia 1
Franța 1
Germania 2
Ungaria 1
Olanda 4
România 3
Rusia 4
Scoția 2
Spania 6
Țara Galilor1

Publicat: 22 04. 2011, 01:27
Actualizat: 22 04. 2011, 01:31