‘Bistrița e o echipă disperată’

Tehnicianul FC Brașov, Răzvan Lucescu, a declarat că vrea toate punctele din meciul de mîine, cu Gloria Bistrița. „Bistrița este o echipă disperată ținînd cont de rezultatele din ultimele etape și de situația din lasament. Au mare nevoie de victorie și este o mare presiune pe ei. Noi mergem însă să cîștigăm acolo”, a spus Răzvan Lucescu.

Lucescu jr. a adăugat că nu există nicio presiune pe FC Brașov în lupta pentru un loc de Europa League: „Le-am și spus băieților că, din punct de vedere psihologic, sîntem echipa cea mai liniștită din cele care se luptă pentru cupele europene. Presiunea este normal să fie pe celalte contracandidate. Sînt echipe ca Steaua, Rapid sau CFR Cluj, care și-a propus cu totul și cu totul altceva la începutul campionatului și acum trec printr-o stare de nemulțumire, de nesatisfacție, de presiune, din toate punctele de vedere pentru că ar putea chiar risca să nu prindă nici măcar un loc de cupă europeană. Noi avem liniștea pe care ne-a dat-o rezultatele din retur. Am venit din Liga a 2-a cu gîndul de a ne menține în Lga 1, iar acum sîntem la 3 puncte de locul 4 și la 1 punct de un loc de Europa League”.

Răzvan Lucescu nu se va putea baza la Bistrița pe Dani Coman și Marius Măldărășanu, ambii cu probleme medicale. De asemenea, Buga, Cristescu și Ezequias și-au revenit după accidentările suferite și vor fi în lot pentru meciul cu Gloria.
 

Publicat: 04 05. 2009, 11:53
Actualizat: 04 05. 2009, 12:14