Debutul entuziasmant al lui Rada pe banca Rapidului nu a durat mult. După succesul la scor din etapa trecută, 5-1 în Giulești, cu Ceahlăul, Rapidul nu a mai arătat aceeași față și în partida din deplasare, de la Constanța, cu o altă candidată la retrogradare, Farul.
Meciul de la Constanța a început fulminant, cu multe ocazii la cele două porți. În minutul 7 Băcila a șutat din interiorul careului lui Andrade, dar balonul a trecut puțin peste poarta rapidistului. Replica giuleștenilor a venit 10 minute mai târziu, când Curcă a făcut minuni în poarta Farului, și le-a amintit rapidiștilor de meciul făcut în Giulești, acum două sezoane, când i-a blocat în drumul spre titlu. Cesinha și Burdujan au șutat din interiorul careului, în faze succesive, dar Curcă a scos miraculos.
Cea mai controversată fază a meciului a avut loc în minutul 40, cânnd Cesinha a scăpat spre poarta lui Curcă, dar a fost semnalizat eronat în offside. Repriza a doua a fost mai slabă, iar momentul cheie s-a petrecut în minutul 74, când Lazăr a fost eliminat corect, pentru două galbene.
În finalul meciului Farul putea obține toate cele trei puncte, dar Gerlem, în minutele 87 și 93, nu a găsit poarta lui Andrade, din poziții excelente. Scor final 0-0, iar Rapidul ajunge pe locul 3, la egalitate de puncte, 49, cu alte trei echipe, Unirea Urziceni, Dinamo și Poli Timișoara, în timp ce Farul rămâne pe locul 15, cu 25 de puncte.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER