Blocați la 0-0 grade
FC Brașov și FC Timișoara au încheiat la egalitate, 0-0, ultimul
meci al zilei de ieri, într-o atmosferă de iarnă în toată regula.
Timișoara a ajuns la 13 meciuri fără înfrângere, egalând astfel
recordul „câinilor” din 2006!
Să fii LPF sau televiziune de sport și să programezi un meci de
fotbal într-o duminică, la 21:30 și la o temperatură aproape de 0
grade Celsius se poate interpreta că nu vrei mulți oameni la
stadion, ci mai mult în fața televizorului, să-ți facă rating. Cel
puțin aseară, la meciul de la Brașov, acesta a fost efectul. 800 de
spectatori cu tot cu jandarmi și cu cei care au văzut meciul de la
balcoanele blocurilor de lângă stadion.
În teren, două echipe, și ele înghețate, care doreau să se
însănătoșească după ultimele jocuri dezamăgitoare. Mai bine au
început cei mai datori, adică gazdele, care au și avut prima mare
ocazie a meciului. În minutul opt, Dedu a trimis însă pe lângă
poartă, din 10 metri, după ce i-a tras preșul lui Scutaru și a
rămas singur cu Pantilimon.
Poli
n-a mai înscris după minutul 80
Impulsionate de ratare, gazdele au continuat să domine și să-și
creeze ocazii, dar golul n-a venit, și tabela s-a blocat la 0-0
chiar dacă Hadnagy a mai fost la un cap de bucurie în minutul 45,
după o centrare perfectă a lui Bădoi. În rest, niște timișoreni
apatici, cu Zicu-gleznă-fină transformat în Zicu-gleznă-rigidă sau
în fotbalistul care nu alergă pe teren, ci merge. Merită remarcat
și Brad Pitt-Tudor, necaracteristic de indulgent cu faulturile
gazdelor, mai ales în careu (fault Bălașa la Helder). După pauză,
tot brașovenii au fost mai buni, dar n-au știut s-o bage în ațe.
Imprecizia a fost foarte aproape să le fie pedepseită de Magera,
dar și el a tras mult peste din careul mare, în ceea ce a fost
prima mare ocazie din meci a bănățenilor.
A intrat și Contra pe final, a luat și „galben”, însă echipa sa
n-a putut mai mult, deși în nu mai puțin de șase meciuri reușise să
înscrie după minutul 80. A fost la un pas Zicu să o facă, însă
tabela a rămas înghețată la 0-0.
Andone, alături de
Ioan Nicolae
Meciul pe care FC Brașov l-a disputat aseară pe teren propriu cu FC
Timișoara a avut parte de un oaspete inedit. Astfel, alături de
patronul echipei de sub Tâmpa a luat loc la tribuna oficială
antrenorul lui Dinamo București, Ioan Andone. Din câte se pare,
„Fălcosul” a trecut și pe la hotelul în care a fost cazată formația
bănățeană pentru a-i saluta pe Cosmin Contra și pe jucătorii săi,
cu care se va confrunta în etapa a 17-a, ultima a turului de
campionat, în „Groapă”.
Doliu
pentru tatăl lui Chiacu
Trecut în neființă vineri, tatăl mijlocașului de la FC Timișoara,
Hristu Chiacu, a fost comemorat aseară la meciul bănățenilor cu FC
Brașov. Fotbaliștii antrenați de Cosmin Contra au purtat banderole
negre în memoria părintelui colegului lor. Altfel, din cauza
acestui eveniment neplăcut, patronul Stelei, Gigi Becali, a
renunțat să mai însoțească echipa lui Lăcătuș în deplasarea de la
Gloria Bistrița (0-1).
11 meciuri
fără victorie a adunat Brașovul după 13 etape, fiind
alături de Timișoara și de Astra liderii egalurilor,
șapte
Tudor merită să
arbitreze în Liga a IV-a. E a doua oară consecutiv când ne refuză
un penalty
Marian Iancu, patron Poli Timișoara