Boaru: „Nu mă tem de nimeni”
Claudiu Boaru se pregătește intens în cantonamentul din Austria pentru primul sezon cu Gaz Metan în Liga I, după opt ani de penitență în al doilea eșalon.
Claudiu, cum decurge pregătirea din Austria?
Este destul de frumos aici în Austria, iar pregătirea merge foarte bine. Știm că ne așteaptă un campionat lung și greu și tocmai de aceea pregătirea fizică, dar și cea tactică sunt foarte importante pentru noi. Tratăm cu multă seriozitate acest cantonament.
Vă așteaptă un debut de campionat destul de dificil. Sunteți pregătiți?
Eu spun că toate echipele pornesc cu zero puncte, deci fiecare are șansa ei. Cât despre faptul că în primele trei etape jucăm cu echipe tari, nu ne descurajează, pentru că oricum trebuie să dăm piept cu ele mai devreme sau mai târziu.
Ce părere ai de transferurile realizate la echipă?
Încă nu mi-am făcut o idee despre noii jucători care au venit la noi. Am jucat foarte puțin împreună ca să pot să-mi dau cu părerea. Însă, dacă șefii i-au adus să întărească echipa, înseamnă că au valoare. Eu sper să ne ajute în campionat, că doar pentru asta au venit la Mediaș.
Colegul tău Vidakovic a spus că va marca 12 goluri. Tu câte îți propui?
E treaba lui câte a zis că dă. Să dea câte și-a propus sau chiar și mai multe, numai să ne îndeplinim obiectivul. Eu am dat două goluri acum, într-un amical, și zic că e destul de bine pentru început. Aștept cu nerăbdare meciurile oficiale, pentru că acolo se vede valoarea, în jocurile tari. Mie nu-mi place să mă hazardez și să zic că o să marchez un anumit număr de goluri. O să vedem atunci ce o să fie.
21 de goluri a marcat Claudiu Boaru în sezonul trecut pentru Gaz Metan Mediaș