Boca: „L-a vrut Lazio pe Oghinciuc!”

În afara celor de la Lazio Roma, Costin Oghinciuc a mai fost dorit și de Ajax Amsterdam, dar și de PSG. „Să ajungi în curtea unei astfel de echipe, cum este Lazio, nu poate fi decât un adevărat vis. Te poți considera fotbalist doar când ajungi la o astfel de echipă! Am fost la un pas de a semna, dar, când am ajuns în țară, contractul cu cei de la Rapid nu era în regulă, iar italienii au renunțat”.
Costin Oghinciuc a mai fost ofertat și de oficialii lui Ajax Amsterdam și PSG, dar suma cerută a fost considerată exagerată. Președintele Sorin Boca (foto) a declarat că Oghinciuc reprezintă viitorul clubului din Copou: „Este un portar tânăr, cu reale perspective, și ne bucurăm că l-am transferat. Faptul că a fost curtat de cluburi cu nume din Europa nu ne face decât să ne bucurăm că am reușit să-l luăm la noi. Așteptăm ca el să și confirme cât mai repede încrederea pe care i-am acordat-o”, a declarat Sorin Boca.


Montiel, chemat la naționala Paraguayului!
Președintele ieșenilor, Sorin Boca, spune că pe adresa clubului a sosit o telegramă de convocare de la Federația de Fotbal a Paraguayului pentru Jose Montiel. „Jose Arnulfo Montiel este convocat la naționala Paraguayului pentru meciul amical din 19 noiembrie, cu selecționata Omanului. Normal că îl vom lăsa să plece“, a afirmat Sorin Boca.

 

100 de mii de euro a cerut Rapid acum doi ani pentru transferul lui Oghinciuc la Ajax sau Lazio

Publicat: 05 11. 2008, 22:07
Actualizat: 06 11. 2008, 08:43