Fostul șef al ANAF, Sebastian Bodu, acum europarlamentar, este uimit de decizia dată de Tribunalul București
Sebastian Bodu (foto), omul care a declanșat în 2006, ancheta care a dus la „Dosarul Transferurilor”, se afla la Bruxelles (Belgia) când a aflat de achitarea celor opt inculpați. Europarlamentarul PDL este convins că tranzacțiile incriminate se încadrează perfect în definiția evaziunii fiscale. În urmă cu șase ani, din postura de șef al ANAF, Bodu (42 de ani) a fost primul care a făcut săpături adânci în cazurile dubioase ale transferurilor de fotbaliști. Urmele pe care le-a găsit pe traseul banilor l-au determinat să înainteze dosarul spre DNA.
Acum, din postura de simplu plătitor de taxe, Bodu nu a putut să nu se arate uimit de decizia completului de la Tribunalul București. Printr-un mesaj trimis pe e-mail la ProSport, Sebastian Bodu a punctat: „Fără a fi parte în dosar, deci fără să cunosc probatoriul existent, părerea mea nu poate fi decât subiectivă și bazată pe actele pe care eu le-am pus la dispoziția DNA. Acestea erau contractele încheiate între clubul din România și intermediar, respectiv între intermediar și clubul din străinătate. Clubului din România îi revenea o sumă infimă, în timp ce intermediarului îi revenea suma corectă, rezultată din transfer, așa cum a fost aceasta plătită de către clubul din străinătate. Aceasta mi se pare a se încadra perfect pe definiția evaziunii fiscale, pe de-o parte, și a înșelării clubului românesc, pe de cealaltă parte. Și aici nu vorbim de interceptări telefonice, interpretări ale unor discuții cifrate sau prezumții. Vorbim de contracte scrise, semnate și datate și despre transferuri bancare. În concluzie, cred că este un semnal prost, dat într-un moment cum nu se poate mai prost. Aștept oricum cu interes să văd rezultatul după exercitarea căilor de atac legale”.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER