E sigur: Aurelian Bogaciu va conduce la centru partida Rapid – CFR Cluj.
În cursă pentru a arbitra derb-yul de mâine seară s-au aflat la început Alexandru Tudor, Cristi Balaj și Aurelian Bogaciu. Toți trei cu ecusoane FIFA. Președintele CCA, Gheorghe Constantin, a negociat cu oficialii celor două formații centralul partidei, iar câștigător a ieșit Bogaciu. Cum au decurs discuțiile dintre Constantin și oficialii celor două cluburi și ce opțiuni au avut Rapid și CFR Cluj?
Prima opțiune, anume Alexandru Tudor, nu a fost agreată de niciuna dintre combatante. A urmat în discuție Cristi Balaj, care însă nu a fost pe placul giuleștenilor, acesta fiind catalogat de rapidiști drept un arbitru de casă al CFR-ului. În urmă cu două sezoane, băimăreanul defavoriza clar formația giuleșteană, exact într-un meci cu ardelenii, pierdut cu scorul de 3-2. Balaj a mai ajutat CFR și anul trecut, într-un meci cu Gloria Bistrița, când a acordat un penalty eronat pentru trupa lui Andone.
În cele din urmă, Aurelian Bogaciu a fost centralul propus de Gheorghe Constantin, nume la care Rapid și CFR nu au mai avut nimic de obiectat. Interesant este că în cele două partide disputate cu Bogaciu la centru, trupa din Grant nu a câștigat niciuna, ultima fiind chiar derby-ul cu Dinamo, pierdut cu 2-1! CFR, în schimb, are trei victorii și un egal cu Bogaciu la centru!
"Nu contează când și cum a fost delegat, important e cum arbitrează. Bogaciu este un arbitru bun și am încredere în el" – Iuliu Mureșan, președinte CFR Cluj "Nu e important cine ne arbitrează, ci să nu se greșească împotriva noastră" – Nicolae Manea, administrator delegat Rapid
26 de ani are Bogaciu și arbitrează de trei sezoane în Liga I
23 de meciuri a arbitrat Bogaciu în Liga I, 18 dintre ele în sezonul 2007/2008
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER