Bogdan Apostu, la un pas de Inter Curtea de Argeș
Bogdan Apostu (foto) este foarte aproape de un
transfer la Internațional Curtea de Argeș.
Atacantul român a plecat de curând de la formația ungară Diosgyor,
dar a mai aevoluat și la Nyiregyhaza, acolo unde a fost golgeterul
echipei și chiar s-a pus problema naturalizării sale la acel
moment. „E adevărat că am discutat cu cei de la
Internațional, iar în principiu ne-am înțeles. Mi-au plăcut foarte
mult planurile domnului Lazăr (cu referire la baza de antrenament a
echipei – n.r.) și mă bucur că am șansa să fac parte din această
echipă”, a spus Apostu pentru www.prosport.ro.
Jucătorul n-a semnat încă niciun contract cu gruparea argeșeană,
spunând că au fost doar discuții până în momentul de față și că
luni se va prezenta la vizita medicală.