Bogdan Bălănescu s-a înțeles cu Pablo Cortacero și va fi secretar general la Dinamo. Cei doi au vorbit la telefon vineri, iar spaniolul i-a transmis că postul este al său, deși mai mulți oameni din anturajul echipei îl „forțau” pe Adrian Ionescu, fost oficial al LPF, în această funcție.
Sursele ProSport susțin că Bălănescu este noul secretar general al formației din „Ștefan cel Mare”, post pe care l-a ocupat și în trecut. În aprilie anul trecut a fost instalat ca director general al clubului, dar activează la roș-albi de peste 20 de ani, fiind de-a lungul timpului și organizator de competiții al Centrului de Copii și Juniori.
Bogdan Bălănescu a fost înlăturat din funcția de director general al lui Dinamo, iar în locul său a fost adus spaniolul Alex Couto Lago. Ce i-au reproșat spaniolii lui Bălănescu!
ProSport a aflat că Marius Iorga, fost jurnalist la Digi Sport, va fi dat afară de la Dinamo. Postul pe care-l ocupa în club Iorga a fost desființat, acesta fiind artizanul transferurilor de „top” din ultimii ani, care au adus clubul în postura să lupte pentru evitarea retrogradării în Liga 1.
Altfel, Dinamo întărește și departamentul de marketing, unul care a fost practic inexistent în ultima perioadă în care patron era Ionuț Negoiță. În curtea lui Dinamo a revenit Radu Birlică, ultima oară la ACS Poli Timișoara. „Ultima oară la ACS Poli Timișoara, Radu Birlică a mai activitat la Dinamo București în perioada martie 2013-iunie 2014, când a fost director de vânzări în cadrul clubului nostru. Specializat în marketing și advertising, precum și în dezvoltarea relațiilor cu partenerii de imagine ai cluburilor, Radu Birlică este un nume cunoscut în fotbalul intern”.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER