Există viață și după FCSB? Bogdan Vintilă, la ora destăinuirilor: „Lumea a acuzat că am mers acolo pentru CV”. De ce îi este recunoscător lui Gheorghe Hagi | EXCLUSIV

Bogdan Vintilă, fost antrenor la FCSB, a oferit în exclusivitate un interviu pentru ProSport și a vorbit despre momentul în care a decis să colaboreze cu Gigi Becali, dar a dezvăluit și de ce îi este recunoscător lui Gheorghe Hagi.

Bogdan Vintilă a antrenat-o pe FCSB în perioada 2019-2020, după ce l-a secondat pe Gheorghe Hagi la Galatasaray și Viitorul Constanța și a mai pregătit România U17 și FC Voluntari.

Antrenorul a fost trimis la echipa a doua a lui FCSB și în vara acestui an a decis să se despartă de gruparea roș-albastră.

Bogdan Vintilă a dezvăluit de ce a ales să antreneze la FCSB

Bogdan Vintilă a explicat ce face în această perioadă în care este liber de contract, de ce a ales să semneze cu FCSB, dar și ce fel de antrenor este și ce fel de fotbal îi place să joace echipele sale.

„Pentru moment, mă bucur de familie, pentru că neavând angajament îmi petrec mult mai mult timp cu familia și aveam nevoie de această perioadă. Încerc să scot ce e mai bun din această perioadă. Mai muncesc pe lângă casă, mai ajut soția la treburile gospodărești, ne vedem de viață în continuare.

Sunt antrenori care nu au angajament. E o problemă pe care o cunoști încă de când te faci antrenor, pentru că sunt puține echipe și foarte mulți antrenori. Iar pentru a prinde un angajament trebuie să ai o anumită doză de șansă, să cunoști persoanele potrivite la momentul potrivit. Eu acum aștept și îmi doresc să preiau orice echipă la orice nivel, pentru că îmi place să antrenez. Nu sunt genul de antrenor care așteaptă proiectul ideal, cu salarii la zi, cu un lot bun. Nu, pentru că e foarte greu să găsești la noi așa ceva și trebuie să știi să te adaptezi. Sunt situatii la noi în care tu, ca antrenor, trebuie să te descurci și cu trei mingi și fără refacere. Trebuie să-ți meargă mintea și să faci tot ce e posibil.

(n.r. Nu te ia imediat cineva doar pentru că ai trecut pe la FCSB) Da, probabil lumea a acuzat că am mers la FCSB pentru CV. Chiar nu am mers din acest motiv. Am mers pentru că era o provocare, am mers pentru că sunt antrenor și îmi doresc să antrenez, am mers pentru că știam în proporție mare jucătorii care erau acolo, pentru ca au lucrat la Viitorul cu mine. Am mers pentru că îmi place să antrenez.

Sunt antrenorul care vrea să joace fotbal spectaculos, cu riscul de a fi dat afară. Pentru că, vă dau un exemplu, la Metaloglobus am promovat din Liga 3 în Liga 2, după care am mers pe același nucleu de jucători și nu am adunat așa de multe puncte, adică am adunat ceva puncte pe un joc spectaculos, dar nu marcam. Adică jucam un fotbal modern cu jucători de Liga 3 care au promovat la Liga 2. Nu am facut foarte multe achizitii. La Voluntari la fel”, a spus Bogdan Vintilă, în exclusivitate pentru ProSport.

Bogdan Vintilă, recunoscător lui Gheorghe Hagi

Bogdan Vintilă a recunoscut că experiența acumulată alături de Gheorghe Hagi l-a făcut antrenorul care este în prezent.

„La Viitorul, de fapt acolo m-am școlit eu ca antrenor și îi mulțumesc pe această cale lui Gheorghe Hagi. 4-3-3, la fel, asta e filosofia mea, să joc ofensiv. Și indiferent că ești la Metaloglobus în Liga 3 sau la FCSB în Liga 1, trebuie să joci fotbal ofensiv”, a completat Bogdan Vintilă.

Publicat: 12 08. 2021, 23:29