Bogdan Vintilă s-a distrat copios la conferința de presă! Răspunsul pentru Adi Popa: „Să facă asta și după să vină să ne spună dacă l-am nedreptățit” | VIDEO

Bogdan Vintilă (48 de ani), antrenorul FCSB-ului, a susținut o conferință de presă premergătoare meciului cu FC Botoșani și i-a transmis un mesaj lui Adi Popa (31 de ani), jucător care s-a despărțit recent de echipă.

  • FCSB – FC Botoșani se joacă sâmbătă, 4 iulie, de la ora 20:00, pe Arena Națională, în cadrul etapei a șasea din play-off-ul Ligii 1. Partida va fi transmisă în format LIVE TEXT pe ProSport.ro.

Întrebat despre jucătorii care au criticat clubul, antrenorul și patronul, după ce au plecat de la FCSB, anume Harlem Gnohere și Adi Popa, Bogdan Vintilă a zâmbit cu poftă și a explicat de ce aceștia au început să „arunce cu noroi”.

„De obicei, jucătorii care pleacă de la o echipă sunt nemulțumiți pentru că nu mai au serviciu în primul rând. În al doilea rând, caută o justificare a nereușitelor lor. Sunt un antrenor care îmi fac meseria cu pasiune, care fac ce-mi place și la clubul care-mi place. Faptul că un antrenor nu se opune clubului nu mi se pare un defect adică politica clubului primează față de ceea ce își dorește antrenorul în alte circumstanțe. Eu consider că făcând politica clubului sunt un antrenor normal, care antrenez și fac ce-mi place”, a spus Bogdan Vintilă, la conferința de presă.

Bogdan Vintilă, mesaj dur pentru Adi Popa

Adi Popa a declarat că s-a simțit nedreptățit la FCSB și a dezvăluit un episod în care Bogdan Vintilă l-a amenințat că îl amendează.

Antrenorul FCSB-ului a ținut să îi răspundă fostului său jucător și l-a trimis să își analizeze ultima perioadă din carieră, în care nu a jucat la fel de mult pe cât și-ar fi dorit, la echipele la care a activat.

„Am auzit și eu ce a zis Popa la televizor, dar din punctul meu de vedere, în momentul în care pleci de la un club și începi să arunci cu noroi în cei cu care ai mâncat o pâine, cei despre care ai spus că ții la ei și ai spus că e clubul tău de suflet, nu mi se pare fair play ceea ce a făcut el. Faptul că încerci să cauți vinovați, în loc să te uiți în oglindă… Dacă mă apuc să îi răspund punctual la tot ceea ce a declarat el, s-ar putea să iasă în dezavantaj.

Eu prefer să îi transmit un mesaj, cu toate că ar fi fost normal să i-l transmit eu personal, dar el a făcut declarațiile în presă. La Al-Taawon nu a fost domnul Becali patron și Vintilă antrenor, la Ludogoreț nu a fost domnul Becali patron și Vintilă antrenor, la Reading nu a fost domnul Becali patron și Vintilă antrenor. Să urmărească să vadă cât a jucat unde a jucat după care să vină și să ne spună dacă noi l-am nedreptățit sau chiar are o problemă. Eu l-am apreciat și îl apreciez în continuare. Nu sunt supărat, sunt doar dezamăgit”, a spus Bogdan Vintilă.

VIDEO: Bogdan Vintilă, la conferința de presă înainte de FCSB – FC Botoșani

„Am avut o contră în vestiar, după meciul cu Chindia, când am zis că nu îmi convine că nu joc și domnul Argeș a zis că mă amendează că denigrez imaginea echipei. S-a dus la domnul Becali și i-a spus să mă amendeze. Narcis Răducan a fost de față, poate fi întrebat. M-a luat deoparte după aceea și mi-a spus că nu pot fi amendat” – Adi Popa, la Digi Sport

Publicat: 03 07. 2020, 16:30
Actualizat: 03 07. 2020, 18:05