Acțiunea de protest a fanilor Universității la adresa lui Adrian Mititelu ia amploare odată cu apropierea partidei cu Steaua. După ce au lipit afișe prin oraș, membrii galeriei au emis un comunicat în care îl atacă dur pe patronul Științei.
Mai mult, suporterii anunță că vor organiza duminică, înaintea meciului, și un marș de protest, destinația finală fiind statuia lui Ion Oblemenco, din fața stadionului. „Acest protest este unica modalitate pașnică de a ne exprima dezgustul pentru starea în care a ajuns acest club. Singura șansă pe care Universitatea o are pentru a scăpa de sub gheara mediocrității este privarea creaturii din fruntea clubului de orice aport pe care îl putem aduce noi, suporterii. Singura modalitate prin care putem ajuta clubul este boicotul total. Suntem alături de echipă, dar nu mai dorim să-l ajutăm pe Mititelu”, se arată în comunicatul fanilor.
Totodată, suporterii au lipit de ieri afișe în mai multe zone ale Craiovei, și au anunțat faptul că acțiunea va continua și în weekend.
„Ne-am săturat să fim mințiți, să se apeleze la noi atunci când Mărin (n.r. – porecla pe care fanii i-au dat-o finan-țatorului oltean) nu mai are bani, să suportăm umilințele la care suntem supuși pentru binele familiei Mititelu și, cel mai important, ne-a ajuns situația dezastruoasă în care a ajuns clubul”, Comunicat galerie U Craiova
„Prezența la meci nu e obligatorie. Cine simte alb-albastru, cine vrea să fie alături de echipă, vine la stadion”, Adrian Mititelu, patron U Craiova
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER