Bokila, omul contrastelor. Oscilații între „nu e un meci special” și „răzbunare pe jumătate” înainte de Dinamo – CFR

Jeremy Bokila, ajuns de la CFR Cluj la Dinamo în această vară, va juca pentru prima dată împotriva fostei echipe, în „Ștefan cel Mare”. Atacantul congolez a lăsat de înțeles că a vrut să plece din Gruia după ce relația cu antrenorul Dan Petrescu a început să se deteriorieze.

Congolezul a ales să o părăsească pe CFR Cluj în vară, la scurt timp după ce a fost adus de ardeleni. În meciul Dinamo – CFR, Bokila va fi pentru prima dată față în față cu foștii colegi, dar și cu antrenorul Dan Petrescu.

În conferința de presă dinainte meciului, Bokila a lăsat de înțeles că a ales să părăseasc ă formația de pe „Dr. Constantin Rădulescu” după ce relația dintre el și antrenorul de 49 de ani nu a mai fost atât de bună. „Nu este un meci special, este un meci ca toate celelalte. La primul meci am jucat pentru CFR împotriva lui Dinamo, acum voi juca pentru Dinamo împotriva lui CFR. Va fi un meci frumos.

Nu putem vorbi de răzbunare, sunt doar foarte motivat să joc împotriva echipei la care mi-am făcut pregătirea înaintea sezonului. Să-i spunem răzbunare, pe jumătate.

Dan Petrescu este un antrenor bun, știe ce vrea, știe cum vrea să joace. Dar ce pot să spun. În presezon am avut o relație bună, apoi lucrurile au început să se schimbe, de aceea am decis să plec.

Putem câștiga împotriva CFR-ului. Jucăm acasă și avem un avantaj. Și dacă îmi amintesc bine meciul care l-am jucat cu CFR împotriva lui Dinamo, Dinamo a jucat foarte bine. Au avut șansa să câștige acolo și știu că vom avea și mâine șansa să câștigăm”, a declarat Bokila.

Publicat: 19 11. 2017, 15:41
Actualizat: 19 11. 2017, 15:45