Boldrin dorea mai mult de la debutul în tricoul Stelei: „Cred că trebuia să câștigăm cu Dinamo, noi am dominat, dar a fost ghinion”

Fernando Boldrin, mijlocașul echipei Steaua, a declarat că își dorește câștigarea titlului de campion pentru al doilea an consecutiv, dar, de această dată, cu formația antrenată de Laurențiu Reghecampf, după ce, în sezonul trecut, a reușit această performanță cu Astra Giurgiu.

„Eu am venit la Steaua și am fost pregătit să joc din primul minut. Pot să ajut echipa. Steaua are jucători de valoare și trebuie să câștigăm fiecare meci, să câștigăm titlul. Au mai fost discuții și înainte să ajung la Steaua, dar nu s-au înțeles toate părțile. Am ajuns acum și sper să fac o treabă cât mai bună. Cred că trebuia să câștigăm cu Dinamo, noi am dominat, dar a fost ghinion. Trebuie să mergem înainte și să câștigăm meciul următor„, a spus Fernando Boldrin la DolceSport.

Mijlocașul transferat de la Astra Giurgiu în schimbul a 300.000 de euro s-a acomodat bine la Steaua. A început ca titular meciul cu Dinamo și promite evoluții mult mai bune, care să ajute Steaua să câștige titlul în acest sezon.

MEDIAFAX

Publicat: 21 08. 2016, 08:37
Actualizat: 21 08. 2016, 08:38