Boldrin și mesajul de „adio” pentru FCSB: „Becali a fost corect cu mine. Despre antrenor nu vreau să vorbesc…” Ce l-a deranjat pe brazilian
Fernando Boldrin s-a despărțit de FCSB după un sezon în care cifrele au fost de partea sa, chiar dacă a fost criticat în multe rânduri de patronul Gigi Becali.
La plecare, Boldrin pare să fi dat uitării momentele tensionate din iarnă, când declara că își dorește să plece, dacă nu mai e dorit la FCSB și spune că Becali a fost corect cu el prin prisma faptului că i-a oferit „toate condițiile” și l-a plătit mereu la timp.
Boldrin pare însă să păstreze resentimente față de antrenorul Laurențiu Reghecampf și se arată deranjat de faptul că acesta l-a tras pe linie moartă într-un moment în care cifrele îl avantajau.
„Îmi pare rău că nu am castigat campionatul. Steaua mi-a dat toate condițiile, Gigi a plătit salariul la zi, a făcut o baza selectă pentru noi acolo, a transferat foarte multi jucători foarte buni și ne pare rău mai mult pentru suporterii, care au fost tot timpul alături de noi. În trei ani, să câștigi 2 campionate în România, nu e ușor, dacă nu joci la Steaua.
Despre antrenor nu vreau să vorbesc. Cand m-a băgat pe banca de rezervă, eram golgheterul echipei, am dat cele mai multe pase decisive și m-a băgat rezervă. Dar nu am nimic ce să-i reproșez antrenorului care a fost aici si nici lui Gigi Becali, care a fost corect cu mine, m-a platit la zi, mi-a oferit toate condițiile.
Eu, pentru mine, consider că am dat mai mult decât la Astra. Am dat mai multe goluri, am dat mai multe pase și am jucat mai bine. În fotbal, dacă nu castigi campionatul, asta inseamna foarte mult. De asta spune lumea că Boldrin n-a dat cel mai bun randament„, a declarat Ricardo Boldrin la Dolce Sport.