Boloni ar negocia cu Steaua! Vezi când vor avea loc negocierile decisive!
Pentru Marius Lăcătuș se pare că a început numărătoarea inversă
și în al treilea mandat al Stelei, iar în absența unui pacurs
perfect până în iarnă, riscă să fie înlocuit în pauza
competițională. Oricât ar părea de surprinzător, Ladislau Bölöni
urcă pe primul loc în lista de înlocuitori gândită de Becali.
Patronul Stelei a început deja să caute un antrenor capabil să îi
garanteze titlul. Prima variantă luată în calcul este,
surprinzător, Ladislau Bölöni.
Bölöni:
„De ce nu?”
Becali a început deja să tatoneze această variantă și, prin
intermediari, i-a transmis fostului tehnician al naționalei dorința
sa. După ce de-a lungul timpului relația Bölöni – Becali a fost una
extrem de încordată, ea fiind presărată nu de puține ori cu jigniri
grosolane, mulți nu concep o colaborare între cei doi. Dar viața
bate filmul, iar tehnicianul e gata să vină în Ghencea dacă i se
îndeplinesc condițiile. „Nu e distanță mare între noi, așa cum s-ar
crede. O să vedeți”, s-a confesat Bölöni unor apropiați atunci când
aceștia l-au întrebat dacă își va călca pe orgoliu și ar lucra cu
Gigi Becali. De fapt, în Adevărul, antrenorul român a și declarat:
„E o variantă foarte interesantă. De dorit, mi-aș dori să antrenez
Steaua, dar acest lucru ar fi greu din două motive. În primul rând,
să vin în locul lui Lăcătuș, la care țin foarte mult, mă pune
într-o situație delicată. Al doilea motiv n-aș vrea să-l
comentez”.
Bölöni va veni sâmbătă în țară, dar nu va asista la partida dintre
FCM Târgu Mureș și Steaua. Tehnicianul va sta în România până
miercuri, iar în acest interval va negocia cu roș-albaștrii.
Dacă vine
el, Duckadam e out!
La fel ca în vară, când la cârma clubului a ajuns Victor Pițurcă,
Steaua se va reconfigura din temelii odată cu venirea lui Bölöni.
Tehnicianul va opera schimbări încă de la vârf, acolo unde nu-l va
păstra pe Helmuth Duckadam. În locul acestuia, Loți speră să-l
convingă pe Anghel Iordănescu să ocupe cel mai important birou din
cadrul clubului. „Iordănescu e singurul cu care Loți ține legătura.
Îl va păstra pe Edi secund, dar îl va aduce și pe Joaquim Preto,
colaboratorul său, de care este nedespărțit încă din 2001. Pe el și
pe un preparator fizic”, ne-a spus o persoană care îl cunoaște bine
pe Bölöni. Scenariul pare asemănător cu cel din vară, când se
prefigura venirea lui Pițurcă.
Copos
îi prezentase până și bucătăresele
Toată lumea știe cât de greu e de înduplecat Bölöni să vină să
antreneze în România. Cel mai bine știe Copos, care acum două veri
a fost foarte aproape de a-l convinge. „L-a plimbat pe săracu’
Copos de nenumărate ori. I-a prezentat Pro Rapid, stafful de acolo,
până și pe bucătărese. Chiar și meniul l-a cerut Bölöni. Lui Gigi
îi va face la fel”, ne-a spus un om din fotbal.
Ar
veni pentru că…
ª Provocarea pe care i-o oferă Becali, aceea de a antrena Steaua,
club la care a cunoscut cele mai mari satisfacții din cariera de
jucător, și de a reuși acolo unde au eșuat din diferite motive
foști colegi de-ai săi precum Lăcătuș, Hagi sau Pițurcă
ª E liber de contract și e o ocazie de a se relansa în Europa după
ce a eșuat la cârma echipei arabe Al-Wahda
ª Să demonstreze celor dinaintea lui că îl poate ține în frâu pe
Gigi Becali și să obțină primul trofeu după patru ani de
secetă
N-ar veni
pentru că…
ª Bölöni face aceste declarații surprinzătoare doar pentru a-și
crește cota în cazul în care are și alte oferte din
străinătate
ª E cunoscut ca un antrenor scump, care solicită de regulă 800.000
de euro pe an, sumă pe care niciun antrenor din Liga I nu a avut-o
deocamdată
ª Nu ar putea lucra cu Gigi Becali, care l-a jignit de mai multe
ori
7 trofee a
câștigat Bölöni ca antrenor, dintre care două campionate:
Portugalia și Belgia