„Boloni ar putea veni la Steaua dacă ar cere până în 250.000 €”

Ldaislau Boloni are mare căutare în țară; după ce Mircea Sandu a declarat săptămâna trecută că acesta este o soluție viabilă pentru națională, Gigi Becali nu exclude varianta ca în viitor să-l aducă pe banca tehnică a formației vicecampioane pe antrenor.

Deși în trecut patronul Stelei l-a criticat de mai multe ori pe actualul tehnician al lui Standard pentru că a părăsit naționala, acum, nu exclude o posibilă colaborare. Totuși, Becali spune că o asemenea variantă nu este verosimilă, deoarece remunerația pe care fosta mare glorie stelistă o cere este prea mare.

"Nu mă interesează de Boloni. Părerea mea e că nu poți să lași echipa națională în plină campanie de calificare și să pleci la mai mulți bani, asta a fost motivul pentru care l-am criticat în trecut. Eu nu pun la îndoială că e un antrenor bun. El la Steaua nu ar putea antrena, dar asta pentru că cere foarte mulți bani. Dacă ar cere și el până în 250.000, ar putea veni.", a spus latifundiarul la gsptv.

Publicat: 17 02. 2009, 19:41
Actualizat: 17 02. 2009, 20:26