Fostul mare jucător al Stelei, Laszlo Boloni, a precizat că într-o zi ar dori să antreneze fosta sa echipă, dar că mai este mult până se va întâmpla aceasta. Tehnicianul a precizat că nu și-a schimbat opinia față de Gigi Becali, pe care l-a criticat de foarte multe ori în trecut. Boloni a precizat că n-a discutat cu nimeni de la Steaua pentru a prelua echipa.
„Vreau să antrenez Steaua într-o zi. Steaua e a doua mea echipă de suflet, normal că aș vrea să lucrez la ei. Dumneavoastră știți care a fost și care este poziția mea față de conducerea Stelei. Eu nu pot condiții.Eu nu mă consider omul care să fie așa drastic așa cum s-a spus. Eu n-am vorbit cu absolut nimeni. Am avut șansa să-l sun pe Lăcă, care mi-a spus că are mai multă încredere în mine decât în mass-media.Există o soluție pentru toate. Există o soluție și pentru Gigi Becali, dar mai este până acolo. De discutat se poate discuta…”, a spus Boloni la gsp tv.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER