Bombă cu ceas** în Ghencea!

Doar două victorii în primele șapte meciuri ale acestui retur a
strâns Steaua, iar semnele pentru viitor nu sunt nici ele bune.
Nervii, incertitudinea și frustrările dezvoltate în timp sunt
însușirile care descriu atmosfera din Ghencea și pe care ProSport
vi le va explica în continuare.

Câștigarea titlului pare din ce în ce mai departe de Steaua,
chiar dacă roș-albaștrii se mențin încă în plutonul fruntaș. Apatia
echipei antrenate de Stoichiță a ajuns la punctul culminant vineri
seara, contra formației Pandurii, când Răzvan Stanca, portarul
advers, nu a fost solicitat aproape deloc. Mai multe evenimente
petrecute în sânul lotului Stelei au influențat decisiv atmosfera
și s-au reflectat în evoluțiile ce au urmat, majoritatea avându-l
ca personaj principal pe Gigi Becali. După discuții cu mai mu

lți oameni din interiorul vestiarului roș-albastru, ProSport vă
prezintă concluziile picajului în gol pe care-l arată în acest
moment Steaua.

1. De
la Dinamo a început totul

Cel mai important moment din istoria pe 2010 a Stelei a fost
meciul din „Ștefan cel Mare”, pierdut cu 0-2 în fața rivalei
tradiționale. Rezultatul final le-a provocat o mare decepție
jucătorilor, care se plâng și acum că au intrat într-un blocaj
psihic de atunci. În plus, victoria „câinilor” a declanșat și furia
lui Gigi Becali, care de atunci izbucnește cu fiecare ocazie
împotriva fotbaliștilor. Afectați de comportamentul patronului,
jucătorii s-au confesat unul altuia în vestiar și spun că evoluează
cu teama de a nu greși și de a nu intra „în gura” lui Becali.

2.
Stoichiță a pierdut vestiarul

Cea mai mare problemă cu care ultimii antrenori care au trecut
pe la Steaua s-au confruntat a fost ingerința patronului în
alcătuirea echipei. Subiectul, sensibil pentru jucători, a revenit
în actualitate. Dacă la început, ajutat și de scutul rezultatelor,
Stoichiță s-a ținut departe de această problemă, situația s-a
schimbat recent. Jucătorii au început să-i reproșeze tehnicianului
că acesta ascultă cu sfințenie ordinele venite din lojă, având trei
argumente: introducerea lui Ovidiu Petre ca fundaș central cu
Dinamo, înlocuirile lui Pleșan și Petre Marin în acel meci, dar și
schimbarea lui Szekely cu Pandurii.

3.
Gigi vrea al antrenor

Steaua a început sezonul cu Bergodi, l-a continuat cu Stoichiță
și îl poate termina cu un alt antrenor. Două au fost momentele în
care Gigi Becali și-a atacat antrenorul și și-a trădat intențiile,
deși de fiecare dată a încercat să revină și a reafirmat susținerea
de care se bucură Stoichiță. Prima dată, după meciul cu Dinamo – „E
numai vina antrenorului” -, iar a doua oară, vineri, la finalul
partidei cu Pandurii – „N-am voie să vorbesc cu Stoichiță decât
după ce consult pe cineva de la Școala Internațională de
Antrenori”. Prima variantă luată în calcul a fost Ilie Dumitrescu,
încă din loja de la Târgu Jiu, dar acesta a refuzat public o
colaborare cu Becali.

„Steaua nu mai supără
pe nimeni”

Fostul selecționer al României, Anghel Iordănescu, a declarat că
la ora actuală echipa din Ghencea are un joc mediocru. „Din păcate,
Steaua nu mai supără pe nimeni. Are un joc mediocru, iar
explicațiile trebuie să le luați din altă parte. Această formație
încearcă să rămână în fruntea clasamentului fără a juca fotbal”, a
spus Iordănescu la Telesport

„Mai
bine nu jucau cu portar”

Gigi Becali a ironizat ieri din nou prestația elevilor lui Mihai
Stoichiță din meciul cu Pandurii. „Cine, Steaua?! Să bată la
Pandurii?! Păi, nici vorbă de așa ceva! Echipa lui Cîrțu putea să
joace și fără portar. Mai bine mai băgau un atacant pe teren decât
portar, deoarece noi nu am dat niciun șut pe poartă”, a spus
Becali.â

„Vali,
cine face mâncarea?”

Gigi Becali a mărturisit că l-a întrebat pe Valeriu Argăseală
cine se ocupă cu mâncarea la Steaua. „Sigur se întâmplă ceva cu
jucătorii mei. Au prestații foarte slabe în ultimul timp. Poate e
ceva cu mâncarea, chiar l-am întrebat pe Argăseală cine se ocupă de
problema asta la Steaua”, a spus Becali la Sport.ro.


„Am fost praf, ne-au ciuruit. După un asemenea joc,
antrenorul este de vină”,
Gigi Becali, după meciul cu
Dinamo

„La pauză chiar spunea că Pleșan trebuie schimbat, a
atins de trei ori mingea. Mutarea cu Ovidiu Petre fundaș mi-a
plăcut”,
Gigi Becali, după meciul cu Dinamo

„Nu am ce să vorbesc cu Stoichiță acum, că e pe primul
loc. Când nu va mai fi, o să fie altă situație”
, Gigi
Becali, după meciul cu Pandurii

„Am pregătit ceva și a ieșit altceva. Cam asta e
povestea meciului. Nu pot să-mi dau seama ce s-a
întâmplat”,
Mihai Stoichiță, după meciul cu Pandurii

„Steaua merge pe aceeași linie de la jocul cu Dinamo, nu
are idei, are un joc previzibil. Întrebați patronul sau conducerea
despre vinovați”
, Anghel Iordănescu, fost antrenor
Steaua


Publicat: 29 03. 2010, 09:34
Actualizat: 29 03. 2010, 09:35