Bombă în Bănie: Mircea Moise, avocatul care a lucrat 10 ani pentru Mititelu în „războaiele” pentru emblema și palmaresul Universității Craiova, nu îl mai reprezintă pe milionar! EXCLUSIV
ProSport a aflat informația care va arunca în aer Bănia: Mircea Moise, avocatul care a luptat 10 ani în procesele pentru emblema și palmaresul Universității Craiova, nu îl mai reprezintă pe Adrian Mititelu.
Moise a rupt colaborarea cu finanțatorul alb-albaștrilor, care se află în pușcărie în acest moment, după ce influența sa în domeniul juridic la clubul condus de familia Mititelu a scăzut odată cu apariția tot mai pregnantă a lui Dan Idita.
Mircea Moise, avocatul care l-a reprezentat pe Adrian Mititelu în procesele pentru Universitatea Craiova, a renunțaț la colaborarea cu milionarul oltean! „Am luat o vacanță prelungită”
Mihai Rotaru a făcut o plângere penală împotriva celor de la FC U Craiova, în care a invocat 5 infracțiuni pe care rivalii din oraș le-ar fi făcut. ProSport a încercat să stea de vorbă cu Mircea Moise, avocatul care se ocupa de tot ce înseamnă probleme juridice la formația patronată de Adrian Mititelu senior, în trecut, și, de ceva timp, de fiul acestuia, Adiță Mititelu.
Contactat telefonic, Moise a dezvăluit o informație care va stârni rumoare în rândul fanilor olteni, care știu cât de important a fost avocatul în lupta familiei Mititelu cu Mihai Rotaru: nu mai reprezintă interesele clubului FC U Craiova!
„Nu știu despre ce plângere penală este vorba, pentru că nu mă mai ocup eu aceste aspecte. Adevărul este că am renunțat la colaborare de câteva luni. Nu mai sunt avocatul celor de la FC U Craiova sau a familiei lui Adrian Mititelu. Am luat o vacanță prelungită, să zicem. Am încheiat lucrurile ok cu cei de acolo”, a declarat Moise pentru ProSport.
În acest context, de procese și de plângerea penală formulată de rivală se va ocupa, mai mult ca sigur, Dan Idita, cel care s-a „insinuat” cu „talent” și beneficiază acum de toată încrederea lui Adrian Mititelu și a fiului său, Adiță.