BOMBĂ‚ în Liga 1! Dinamo negociază cu Juventus Torino pentru un atacant de 23 de ani

Dinamo este interesată de un atacant care se află sub contract cu Juventus, anunță gianlucadimarzio.com. Este vorba despre Francesco Margiotta, 23 de ani, care în sezonul trecut a fost împrumutat la FC Lausanne.

Dinamo n-a strălucit până acum pe piața transferurilor, dar ar putea recupera. Gianluca Di Marzio, jurnalist la Sky Sports Italia, susține că oficialii lui Dinamo negociază cu omologii de la Juventus pentru Francesco Margiotta. Acesta are 23 de ani, este sub contract cu Juventus, dar a tot fost împrumutat pe la diverse echipe.

Ultima dată a jucat pentru FC Lausanne, unde a reușit 8 goluri și 5 assist-uri în 18 apariții. Margiotta a suferit însă o accidentare gravă, ruptură de ligamente, motiv pentru care nu a jucat mai mult. Francesco Margiotta are 23 de ani, are 1.78 metri și poate juca atât atacant, cât și ca al doilea vârf.

Gianluca Di Marzio nu precizează însă forma prin care ar urma să treacă la Dinamo, dar cel mai probabil va fi vorba tot despre un împrumut. Transferul este negociat cu Adi Mutu, care a rămas în relații bune cu cei de la Juventus din perioada în care a jucat acolo.

750.000 de euro este cota lui Francesco Margiotta pe site-ul transfermarkt.com

Publicat: 27 06. 2017, 08:01
Actualizat: 27 06. 2017, 08:02