BOMBĂ‚ la Craiova:** Piți: „Există șansa să nu mai continuu aici! Situația financiară e CRITICĂ‚!”
Victor Pițurcă a susținut o conferință de presă în care a ținut
să sublinieze problemele reale cu care se confruntă Universitatea
Craiova în acest moment.
Managerul Științei a confirmat și subiectul publicat de
ProSport, care preciza că mai mulți jucători extracomunitari din
Liga 1 vor fi nevoiți să părăsească țara, unul dintre ei fiind
Julius Wobay.
„Din punctul meu de vedere nu trebuia să se dispute
prima etapă a returului, ci să se respecte programul inițial, mai
ales că nu era vorba de vreun meci al naționalei. Am avut o
perioadă de 3 luni la Craiova oscilantă din punct de vedere al
rezultatelor. Craiova chiar a realizat meciuri peste nivelul
campionatului nostru, dar rămân rezultatele din păcate. Am rămas pe
locul 10, mai aproape de retrogradare decât de cupele
europene.
Eu am spus tot timpul că această echipă încă nu are
resurse fizice și psihice să se bată pentru primele locuri. Suntem
la distanță mică de retrogradare și se poate întâmpla orice. Clubul
Universitatea Craiova e într-o situație critică din punct de vedere
financiar. Probabil dacă nu aș fi venit cu o sumă de bani, cu care
am împrumutat clubul, nu știu dacă și-ar mai fi putut derula
activitatea. Jucătorii sunt neplătiți de câteva luni. Taxele către
stat nu sunt plătite de ani buni, jucătorii extracomunitari trebuie
să părăsească țara.
De ajutat, doar patronul Craiovei o poate face.
Datoriile sunt foarte mari, atât către stat, jucători și stafful
tehnic și nu știu ce se va întâmpla. Când am venit
am spus că situația financiară trebuie să fie stabilă și că vreau
să am bani la dispoziție ca să aduc jucători și să pot să mă bat la
primele 3 locuri. Același lucru îl spun și acum. Există și șansa să
nu mai continui la Craiova, dacă situația financiară nu se va
ameliora.”, a declarat Pițurcă într-o conferință de
presă.