Bombe pentru Ligă!**

Unirea este pe cale să detoneze prima bombă a verii, prin aducerea la Urziceni a dinamovistului Ianis Zicu. Ceea ce șochează este filiera prin care va ajunge atacantul sub comanda lui Dan Petrescu.

Ședința acționarilor de la Dinamo de aseară a avut efecte și la Urziceni. Nemulțumit de ceea ce s-a întâmplat în ultima vreme în Ștefan cel Mare, Vasile Turcu a făcut o mutare-șoc aseară: a anunțat că vrea să se retragă! Mai mult, patronul de la Romconstruct a făcut și o propunere inedită celorlalți acționari: în locul banilor investiți să primească drepturile federative a doi jucători importanți pe care să-i vândă pe cont propriu pentru a-și recupera investiția de patru milioane de euro! Deși inițial au tratat-o ca pe o glumă, oamenii de afaceri au început să se gândească serios atunci când Turcu a început să avanseze nume.

Îi vreau pe Bratu și pe Lobonț!”, a fost prima „ofertă” a patronului de la Romconstruct. Refuzat, acesta a parat: „Atunci, dați-mi-i pe Zicu și pe Lobonț!”. Acționarii au făcut imediat o contra-ofertă: „Zicu plus 1,5 milioane!”. Turcu a bătut palma cu deja foștii săi colegi, după care a plecat mulțumit către casă. Surse din interiorul lui Dinamo susțin că următoarea destinație a lui Turcu va fi Unirea Urziceni, acolo unde mai mult ca sigur va ajunge și Ianis Zicu. „Decizia finală se aștepta după ședința celor de la Dinamo! Dan Petrescu abia îl așteaptă!”, au povestit și oficialii ialomițeni. E de așteptat ca mutarea să se oficializeze pînă săptămâna viitoare.

Și Tameș vrea la Urziceni

Un alt jucător important din Liga I care și-ar dori să evolueze în Liga Campionilor, în tricoul Unirii Urziceni, este piteșteanul Iulian Tameș. După un sezon foarte bun în Trivale, Tameș spune că vrea cu tot dinadinsul să plece și s-ar bucura să ajungă în lotul campioanei. „E greu fără domnul Penescu. N-am mai fost plătit de două luni de zile și nu mi se pare normal. Personal, am avut un sezon excelent și cred că e momentul să fac un pas în față. Aș fi foarte bucuros să evoluez pentru Unirea, mai ales că este campioană și va juca în grupele Ligii Campionilor. Deocamdată nu m-a sunat nimeni dar aștept oferte”, a afirmat Tameș. Mijlocașul lui FC Argeș ar un atu foarte important, în persoana antrenorului Dan Petrescu, care s-a declarat impresionat de evoluțiile lui Tameș în acest sezon.
9 jocuri a evoluat Zicu pentru Dinamo în sezonul 2008-2009, marcând și 3 goluri.

E Ghencea!

Deși, la prima vedere, varianta Klagenfurt părea o rețetă financiară de succes, regulamentele UEFA îi împiedică pe ialomițeni să găzduiască meciuri în Liga Campionilor, în altă țară.

Pe de altă parte, nici interesul austriecilor din ultima perioadă n-a mai fost la fel de mare. În aceste condiții, conducătorii campioanei au fost nevoiți să se orienteze către un stadion din România, omologat pentru Liga Campionilor, alegerea finală fiind Ghencea. Dacă ar fi avut de ales, oficialii Unirii Urziceni ar fi preferat să nu evolueze pe terenul Stelei, din mai multe motive. Unul dintre acestea ar fi acela că s-ar crea senzația că roș-albaștrii sunt calificați în Liga Campionilor, nu Unirea, iar Gigi Becali ar urma să fie în centrul atenției, atrăgând presa ca un magnet, în stilu-i caracteristic. Chiar și așa însă, în loc să se deplaseze până la Cluj, cealaltă variant autohtonă, ialomițenii preferă totuși Ghencea.
 

Publicat: 19 06. 2009, 10:05
Actualizat: 19 06. 2009, 10:05