Bondrea, convins că a ratat o șansă IMENSĂ‚: „Dinamo m-a surprins prin jocul modest”!
După ce echipa sa a pierdut în minutul 81, în urma unor greșeli colective, antrenorul Marian Bondrea consideră că Dinamo n-a fost superioară nou-promovatei din Severin.
„Dinamo m-a surprins prin jocul foarte modest, față de meciul din Supercupă. Poate pe noi ne-au subestimat, poate asta e de fapt adevărata lor valoare! Jocurile următoare vor fi mult mai dificile decât cel cu Dinamo!”, a declarat antrenorul oltean. Bondrea a pus eșecul echipei sale și pe seama tracului de debut. Severinul mai jucase în Liga I doar în perioada 1941-1944, sezoane pe care FRF le-a considerat ulterior ca fiind neoficiale, de război. „Sunt supărat, pentru că acest meci era o sărbătoare pentru orașul nostru și vroiam să facem o bucurie spectatorilor, care ne-au onorat cu prezența. Din păcate, fotbalul joacă feste. Nu știu dacă Dinamo a fost mai bună decât noi. Eu îi felicit pe jucătorii mei, care au făcut un efort deosebit și au arătat că știu și ceva fotbal, dar aș vrea să le reproșez și unele greșeli elementare. Parcă nu au vrut să câștige, la un moment dat, pentru că golurile efectiv au fost făcute cadou. Poate și căldura a fost prea mare pentru niște jucători care debutau sau redebutau în prima ligă. Poate Dinamo se vitaminează mai consistent decât noi. Tracul debutului a fost mult prea mare. Explicația tracului e de natură psihică, nu fizică!„, a precizat tehnicianul de 61 de ani.
A aflat de joi că va fluiera Tudor
Revenit în Liga I după șapte sezoane, Bondrea a rămas surprins că fotbalul românesc încă nu s-a dezis de vechile practici, deși regulamentele s-au mai schimbat: „Joi, pe la ora 16, m-a sunat cineva de la un post de radio, nu dau nume, să mă întrebe dacă e bine că acum aflăm arbitri cu două ore înainte. I-am zis că e bine, că nu mă mai enervez! Joi seară mă sună alt ziarist și mă întreabă ce părere am că va arbitra Tudor! Am rămas surprins. Nici măcar observatorii Cămătaru și Grigorescu nu știau arbitri în ziua meciului și eu îi aflasem de joi seara! Mi se par niște lucruri ciudate, care nu-și au rostul. Arbitri se joacă cu soarta unor oameni. Bine ar fi să fie greșeli umane, nu de altă natură. Mă opresc aici. Nu vreau să merg cu gândul mai departe.”