Bondrea, după ce a aflat că a fost suspendat două etape:** „Trebuia să primesc avertisment!”
Antrenorul oltean fusese trimis ultima dată în tribună acum 10 ani, pe când antrena Astra, chiar adversara sa de vineri.
Eliminat pentru proteste, înainte de startul reprizei secunde a partidei cu CS Turnu Severin – Concordia Chiajna 0-1, antrenorul Marian Bondrea nu se aștepta să primească două etape de suspendare. „Nefiind recidivist, cred că trebuia să primesc doar un avertisment! Am înțeles însă că sancțiunea minimă e de două etape. Mi se pare o pedeapsă prea mare, dar la noi totul e exacerbat. Doar i-am spus arbitrului că nu trebuie să ia decizii la presiunea adversarului. Nu înțeleg de ce nu au fost suspendați și jucătorii Chiajnei care l-au îmbrâncit pe arbitru, căruia i-au scos practic cartonașul din buzunar!”, a precizat Bondrea, nemulțumit că arbitrul Paul Unimatan (Zalău) îi acordase cartonaș roșu lui Silviu Bălace la mai bine de un minut după ce fluierase hențul comis de fundaș.
Bondrea fusese eliminat ultima dată în urmă cu un deceniu, pe când antrena Astra Ploiești, chiar adversara de vineri a actualei sale echipe. „Cred că în urmă cu 10 ani am fost ultima dată eliminat. Era la meciul Astra – Dinamo, pe care l-am câștigat cu 4-2. La fel ca acum, au fost unele decizii pentru adversari”, a rememorat Bondrea.
Antrenorul de 61 de ani va sta în tribună și cu Universitatea Cluj, urmând să revină pe bancă în etapa a VI-a, la Mediaș.