Gheorghe Ștefan este conștient de statutul echipei sale de nou-promovată și spune că șansele mai mari, în meciul cu Dinamo, nu le au nemțenii, ci "câinii". ‘Pinalti’ știe, de asemenea, că acest meci este decisiv pentru Dario Bonetti. Nu la fel de diplomat a fost însă și Daniel Barna, unul dintre jucătorii Ceahlăului. Acesta abia așteaptă meciul de astăzi pentru "a-i călca în picioare pe ‘câini’".
"Ceahlăul e o echipa nou promovată, iar Dinamo e o echipă mare. Sunt nemulțumit pentru că puteam avea mai multe puncte, am pierdut cu Steaua, șansa nu ne-a surâs, prin programarea meciurilor. Să întâlnești Steaua și Dinamo în primele etape, cu o echipă ca a noastră, cea mai tânără din campionat, 20 de ani și 8 luni… Sper ca în cinci, șase ani, să avem o echipă de cupe europene. La finalul acestui campionat o să vedem dacă a fost bine sau nu. În opinia mea, Dinamo va face un joc foarte bun, sunt într-o situație foarte delicată, să nu zic decisivă, pentru antrenorul lor", a spus Ștefan la Sport.ro.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER