Bonetti se axează doar pe meciul cu Brașov:** „Avem prea multe probleme să ne gândim la Rapid – Steaua”

Antrenorul formației Dinamo, Dario Bonetti, a declarat, marți, că are destule probleme și că nu se gândește și la rezultatul partidei dintre Rapid și Steaua, două dintre candidatele la titlu, care se vor întâlni duminică, în derbiul etapei a XXVIII-a a Ligii I.

„Nu știu pe ce poziție suntem acum, știu doar că am câștigat, atât. Singura noastră concentrare acum este pentru meciul de la Brașov, apoi vom vedea ce se va întâmpla. Nu există un salvator în fotbal, există numai calitatea jucătorilor și motivația lor. Ca toate partidele, cea cu Brașov va fi foarte dificilă, dar puterea stă în noi. Ne lipsesc mai mult de trei jucători pentru această partidă, dar din fericire avem un grup foarte unit și toți ceilalți jucători ne pot ajuta. Sunt fericit că jucătorii mei sunt inteligenți și știu ce le cer. E un campionat echilibrat ceea ce e un fapt pozitiv. Avem atât de multe probleme încât e foarte greu să ne gândim și la meciul dintre Rapid și Steaua”, a declarat Bonetti.

Tehnicianul italian speră ca atacantul Adrian Mutu să mai aibă puterea de a reveni în Liga I: „Interesul meu este să antrenez jucătorii pe care îi am în acest moment la dispoziție. Nu se știe niciodată ce jucători vor mai veni. Toată lumea cunoaște calitățile lui Mutu, sperăm însă că va mai avea puterea să mai joace”.

Partida FC Brașov – Dinamo, din cadrul etapei a XXVIII-a a Ligii I, se va disputa vineri, de la ora 20.20.

Publicat: 24 04. 2012, 17:23
Actualizat: 24 04. 2012, 18:28