Dario Bonetti era încântat de faptul că a încheiat sezonul Ligii I cu o victorie clară în fața Astrei (3-0) și s-a declarat mulțumit de atitudinea elevilor săi înaintea finalei de Cupă cu Rapid. Apoi, antrenorul dinamovist a comentat și bannerele suporterilor, care au cerut ca italianul să rămână, dar câțiva din actualii jucători să fie excluși din lot.
„Am obținut o victorie și pentru puncte, dar și pentru moral înaintea meciului cu Rapid, din finala Cupei. Sunt mulțumit de evoluția jucătorilor, au făcut o partidă bună, cu multă atenție. Nu îmi place faptul că fanii nu înțeleg că într-un meci există și greșeli, un jucător ca Dragoș Grigore trebuie susținut indiferent de evoluții. În vestiar este liniște. Am văzut că suporterii au scris să plece jucătorii și să rămân eu, dar nu eu joc. Avem nevoie de jucători.
Marius Niculae a fost odihnit preventiv pentru finala Cupei. Este o ocazie importantă de a cuceri un trofeu în fața Rapidului, dar un eșec nu va fi un dezastru. Am un contract și sper că voi continua la Dinamo. În România se acordă multă atenție scandalurilor și lucrurilor care de multe ori sunt false. Există stres, dar la un club ca Dinamo este normal. Consider că criticile sunt normale atunci când vin din partea conducerii, dar când vin din alte părți nu mă interesează”, a spus Bonetti la Fanatik Show, pe DigiSport.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER