Bonetti și-a făcut temele, Negoiță îi trasează obiectivul:** „Până în iarnă avem răbdare, noi vrem titlul!!” Ce mesaj are pentru rivalii eterni

Dinamo câștigă cu Rapid și peste două săptămâni vine marele meci cu Steaua. Ionuț Negoiță a declarat imediat după victoria cu giuleștenii că Bonetii nu trebuie să își facă griji până în iarnă: „Dacă nu ai rezultate, atunci trebuie o schimbare”, a declarat acționarul

Negoiță: „Până în iarnă avem răbdare cu Bonetti”

„Nu ne-am decis încă, dar vom discuta și este foarte posibil să fie o primă, în afara bonusurilor pe care le au oricum. Trebuie să luăm în serios și echipele mici. Orice antrenor, orice jucător trebuie să aibă rezultate. Dacă ai rezultate, stai liniștit, dacă nu, trebuie o schimbare. Noi avem răbdare până în iarnă”, a declarat Negoiță

Negoiță: „Vrem titlul”

„Meciul cu Steaua nu este decisiv, obiectivul nostru este să fim minim pe locul patru la final, dar ne dorim mult mai mult. Luptăm până în ultimul minut, jucăm până la ultimul meci. Trebuie să avem o echipă cât mai solidă, cât mai sudată. Ne dorim titlul, dar suntem departe. Campionatul e foarte echilibrat, nu e diferență mare
„, a mai spus acționarul

Mesajul câinilor pentru Steaua

„Steaua să se creadă învingători și să aibă soarta pe care am avut-o noi anul trecut. A fost un joc frumos, o partidă mare și un rezultat foarte bun. Stiți că eu sunt destul de echilibrat. Dacă băteam cu Bistrița, erau cel puțin cinci, șapte mii de suporteri mai mult. Dar avem cea mai frumoasă galerie”, a mai spus Negoiță.

Publicat: 22 10. 2012, 23:54
Actualizat: 23 10. 2012, 00:00