Bonetti trimis la periferie!
Șefii au hotărât să-i schimbe domiciliul fostului
antrenor, de la Phoenicia unde camera este 180 de dolari pe noapte,
la Rin unde este gratis
Dario Bonetti este în continuare antrenorul lui Dinamo.
Italianul nu a ajuns la un punct comun cu acționarii pentru a-și
rezilia contractul și a hotărât să nu plece din țară până nu
reglează această problemă. Astfel, Bonetti stă în România pe banii
clubului, cazarea fostului antrenor fiind plătită de către cei din
„Ștefan cel Mare”. În acest moment, tehnicianul stă la hotelul
Phoenicia, iar sejurul ajunge la 180 de dolari pe noapte! Pentru a
evita cheltuielile, dinamoviștii îl vor muta pe italian, din
cartierul Băneasa la Rin Grand Hotel în Vitan. Aici, roș-albii
dispun de 10 camere pe care nu le plătesc în cadrul parteneriatului
dintre club și stabilimentul de patru stele. Bonetti a fost demis
pe 3 octombrie, iar de atunci a negociat de mai multe ori cu
președintele Nicolae Badea rezilierea contractului, însă părțile nu
s-au înțeles la suma pe care trebuie să primească fostul antrenor
al „câinilor”. Conducătorii oferă căteva zeci de mii de euro, în
timp ce italianul cere mai bine de 120000 de euro.