Bonfim, lovit de o petardă!** „M-am speriat foarte tare și nu mai auzeam bine!”
În minutul doi al partidei din Gruia, fundașul Timișoarei Bonfim
a fost la un pas de o adevărată dramă. O petardă aruncată din
peluza unde au luat loc suporterii bănățeni (conform oficialilor
CFR-ului) l-a lovit pe fundașul de pe Bega, care a căzut ca
secerat. Jucătorul de bandă a vorbit la finalul partidei despre
evenimentul petrecut în minutul doi.
„M-am speriat foarte tare și, pe moment, am avut
probleme cu auzul. E bine totuși că mi-am revenit repede și am
reușit să terminăm acest meci. Am obținut un rezultat bun și,
probabil, puteam obține mai mult, pentru că am avut și noi destule
ocazii. E bine că am rămas pe primul loc și continuăm să ne
menținem acolo sus„, a spus Bonfim.