Borcea: „Alo, Piți, hai la Dinamo!** Vei avea mână liberă!”

Acționarii din Ștefan cel Mare fac tot posibilul să-i găsească cât mai repede un înlocuitor lui Mircea Rednic.

După ce tehnicienii care erau în pole-position să o preia pe Dinamo au devenit `indisponibili`, Andone semnând cu Al Ahli și Boloni prelungindu-și contractul cu Standard, oficialii câinilor tratează acum cu Pițurcă și Bergodi.

Dacă italianul a fost contactat ieri de acționari și a promis că le va da un răspuns în câteva zile, așa cum ProSport v-a anunțat, fostul selecționer a fost sunat în urmă cu mai multe zile de Borcea, anunță Libertatea.

Această din urmă variantă ar fi agreată de toți acționari, care știu că astfel s-ar rezolva o problemă esențială: indisciplina. Tehnicianul este recunoscut pentru disciplina de fier pe care o impune la echipă.
 
Hai la Dinamo! Vei avea mână liberă la transferuri și în toate deciziile ce țin de echipă”, i-ar fi spus președintele executiv al câinilor lui Piți, conform Libertatea.

Pițurcă, aflat pentru moment în vacanță la Craiova, a cerut timp de gândire, dar sunt șanse mari să refuze. Antrenorul speră că va prinde în cele din urmă un contract în afară, care să-i asigure prosperitate financiară. Posibila aversiune a fanilor câinilor față de el reprezintă un alt motiv al indeciziei fostului selecționer.
 

Publicat: 12 06. 2009, 12:11
Actualizat: 12 06. 2009, 12:15