Borcea cel blând
Cristi Borcea a revenit ieri de la Miami. Exact cum și-a
obișnuit colaboratorii, oficialul a ajuns de la aeroport direct la
club. Descinderea a fost una în forță, pentru că fostul președinte
executiv a convocat o ședință maraton, ce a ținut aproape cinci
ore.
După ce a luat pulsul echipei, Borcea a ordonat angajaților ca
expresia: „Ospitalitate maximă” să fie cuvântul de
ordine la meciul cu „U” Cluj de vineri. Astfel, suporterilor
ardeleni li se vor oferi exact atâtea bilete câte vor solicita,
fără a se ține cont de reciprocitatea obișnuită dintre cluburi.
Regula va funcționa și la nivel de oficiali, care vor beneficia de
un număr limitat de tichete, indiferent de zona pe care vor dori să
o ocupe pe stadion. Solicitarea lui Borcea a fost transmisă și
către firma care se ocupă de securitate în interiorul arenei, firma
care va trebui să evite clinciurile gratuite cu ultrașii ardeleni,
suporteri înfrățiți de ani buni cu cei ai lui Dinamo.
A achitat pe loc salariile angajaților!
A doua parte a vizitei lui Cristi Borcea în „Ștefan cel Mare” a
fost un bun prilej de „campanie electorală” pentru acționar, care
s-a întâlnit cu mai mulți angajați, nemulțumiți de întârzierea cu o
lună a salariilor. Reacția lui „Leonidas” a fost aceeași în fiecare
caz. „Cât ai tu salariul? Uite acum banii!”,
replică urmată la câteva secunde de semnarea unui cec cu suma
comunicată. Chiar și la nivel de imagine, războiul mediatic cu
președintele Nicolae Badea, rămas conducător unic la roș-albi,
continuă pentru Cristi Borcea.
Intră Alexe cu „U”
Cluj?
După ce a fost inclus în lot și a luat loc pe banca de rezerve la
meciul de la Târgu Mureș, Marius Alexe are șanse mari să reintre pe
teren pentru prima oară de la accidentarea cu Astra Ploiești, din
etapa 33 a campionatului trecut. Văzută în primă instanță ca o
accidentare ușoară, mijlocașul dinamovist a fost nevoit să stea
departe de gazon aproximativ patru luni.
Biletele s-au scos la
vânzare
Dinamo a scos la vânzare tichetele în vederea partidei cu „U” Cluj,
care va avea loc vineri, în „Ștefan cel Mare”, de la ora 20:30.
Prețurile vor fi aceleași ca în partidele anterioare: 10 lei
biletul la peluză, 20-45 de lei la tribuna a II-a și 30-100 de lei
la tribuna O.
Dinamo II a rămas în eșalonul
secund
Chiar dacă, în urma rezultatelor din campionatul trecut, Dinamo II
retrogradase, „satelitul” celor din „Ștefan cel Mare” a reușit
să-și păstreze locul în Liga a II-a, după ce Politehnica Iași s-a
retras din cauza problemelor financiare. „Comitetul de
Urgență al FRF a decis că SC Dinamo 1948 SA 2 București va evolua
în Seria I a Ligii a 2-a”, se precizează în comunicatul
emis de FRF.