Iată cel mai important eveniment din viața clubului Dinamo, din ultimii zece ani: Cristi Borcea se va retrage săptămâna viitoare din funcția de președinte executiv, urmând să redevină un simplu acționar.
„Dacă plec eu de la Dinamo, clubul se duce în prăpastie” era discursul constant al oficialului, care spulbera astfel speculațiile privitoare la eventuala sa despărțire de roș-albi. Însă situația s-a schimbat, iar problemele de ordin personal îl forțează pe fostul patron al Crimbogas să revizuiască din mers decizia, cu doar câteva săptămâni rămase până la startul noului sezon. Ce înseamnă acest lucru pentru club? În primul rând, Nicolae Badea va răspunde exclusiv de stabilirea deciziilor importante pentru echipă, doar el urmând să aibă drept de semnătură la transferuri, indiferent că vor fi sosiri sau plecări. Apoi, postul de președinte executiv va dispărea cel puțin temporar din organigrama clubului. Asta pentru că negocierile purtate cu Marius Stan, Dinu Gheorghe și Gino Iorgulescu au eșuat, niciunul nedorind să vină în acest moment dificil la Dinamo.
Culoar pentru Prunea? De luni, Nicolae Badea rămâne singurul șef la formația din „Ștefan cel Mare”, urmând ca o parte dintre atribuțiile lui Cristi Borcea să fie preluate de Florin Prunea, în prezent manager sportiv al clubului. În acest context devine interesantă care va fi poziționarea lui Giovani Becali, adversar fervent al fostului căpitan al lui Dinamo, dar care în același timp impresariază marea majoritate a vestiarului dinamovist.
„Cristi Borcea e un om obosit. El poate să plece în vacanță”, Giovani Becali, fost impresar
„Vreau să merg la meciuri, să stau liniștit în lojă și să nu mă mai implic”, Cristi Borcea, președinte executiv Dinamo
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER