Borcea cumpără acțiunile lui Turcu și devine numărul 1 la Dinamo!

Cristi Borcea a ajuns la concluzia că Dinamo ar trebui să fie
condusă de un acționar majoritar, care să ia singur deciziile
importante.
Președintele executiv al „câinilor” s-a hotărât să cumpere el
acțiunile lui Vasile Turcu, acțiuni care i-ar oferi majoritatea în
Consiliul de Administrație. Acționarul a trecut la fapte, a
negociat intens în ultimele săptămâni prețul de achiziție, apoi a
ajuns la un acord cu patronul de la Romconstruct, prin care va
deveni practic acționar majoritar.

2.400.000 de euro,
prețul corect

Evident tranzacția se va derula cu ajutorul unui intermediar,
pentru că pe hârtie numele acționarului nu poate fi tot Cristi
Borcea. Astfel, calitatea de a fi numărul unu la Dinamo îl va costa
pe oficial 2,4 milioane de euro, bani ce vor fi plătiți în trei
tranșe. În luna iunie a acestui an, Vasile Turcu va primi un milion
de euro, aceeași sumă urmând să fie achitată peste încă patru luni,
iar ultima rată, de 400.000 de euro, până la finalul anului.
Afacerea este extrem de importantă pentru viitorul imediat al
echipei, deoarece va presupune nici mai mult, nici mai puțin decât
răsturnarea echilibrului existent până acum între cei doi „granzi”,
Badea și Borcea.

„Leonidas” rămâne
unicul conducător

Concret, actualul președinte executiv va avea practic întâietate în
luarea deciziilor importante, precum lista de achiziții și
plecările de la echipă, numirea antrenorului, stabilirea bugetului
anual al echipei și chiar componența staffului administrativ. Ce ar
putea câștiga Dinamo de pe urma acestei răsturnări spectaculoase de
situație în acționariat? Vor dispărea în primul rând discuțiile
interminabile dintre cei doi acționari cu puteri egale, atât de
dese în ultima vreme, discuții care până acum au amânat la
nesfârșit numirea anumitor antrenori sau achiziționarea de
fotbaliști care să fie agreați de ambii poli de putere.

„Da, așa este. Este normal să se întâmple așa. Cristi
Borcea este prietenul meu. Cui să i le las? El va administra de
acum acțiunile mele”
, Vasile Turcu, acționar Dinamo

Publicat: 12 05. 2010, 08:21
Actualizat: 12 05. 2010, 19:06