Spune că o victorie cu Steaua aproape asigură locul I la finalul turului. Șeful lui Dinamo se pregătește deja pentru derby-ul de sâmbătă, contra rivalei din Ghencea, însă nu poate uita greșelile arbitrului Martiș, de la meciul cu Oțelul. Cristi Borcea îi așteaptă pe frații Negoiță cu o ofertă concretă de a investi în „Ștefan cel Mare” și deplânge starea lotului dinamovist, decimat de accidentări. Domnule Borcea, Dinamo a mai bifat trei puncte… Da, ne menținem pe primul loc și asta e tot ce contează. Echipa și-a creat ocazii și mai putea marca. Cum vi s-a părut arbitrajul lui Martiș? Ezitant. Acest central a mai greșit împotriva noastră și în campionatul trecut, la jocul cu Craiova, când Dănciulescu a ieșit cu nasul spart de pe teren. Și presa a scris, după meciul cu Oțelul, că trebuia să ne dea măcar un penalty. Am încredere în Comisia Centrală de Arbitri că va analiza prestația lui Martiș la justa ei valoare.
Urmează partida cu Steaua. Cât de important este acest derby? Foarte important, vă dați seama. Dacă batem sâmbătă, cred că, în proporție de 90 la sută, vom fi pe primul loc la finalul turului.
Le veți promite vreo primă specială jucătorilor pentru acest meci? Sigur că da, însă la o asemenea partidă nici nu se mai pune problema de bani, credeți că trebuie să le mai spun eu ceva băieților? Jucătorii sunt cu banii la zi și trebuie să se concentreze numai la derby-ul cu Steaua. Noi avem și mulți accidentați, gândiți-vă unde ar fi fost Dinamo cu tot lotul valid!
Frații Negoiță vor veni să investească în „Ștefan cel Mare“? Dacă ei intenționează să ni se alăture, îi așteptăm cu o ofertă concretă. Oricine vrea să bage bani la Dinamo este binevenit. Dacă se găsește cineva mai potent din punct de vedere financiar decât cei cinci acționari de acum, ne dăm cu toții la o parte și să vină respectivii. Vrem doar binele lui Dinamo!
Â
Rednic face apel la fani Mircea Rednic a comentat lipsa suporterilor de la meciurile din „Ștefan cel Mare”. „Aveam nevoie de victorie cu Oțelul în vederea partidei cu Steaua. Nu prea am avut suporteri la meci, îi înțeleg că sunt nemulțumiți, dar unii îi înjurau pe jucători când abia au ieșit pe teren. Deocamdată atât putem, importante sunt punctele. Alții fac spectacol și nu câștigă. Meciul cu Steaua este special și sunt singur că fanii noștri vor umple stadionul”, a afirmat Rednic.
Torje, gol dedicat mamei Gabi Torje a fost cel care a adus victoria „câinilor” în partida cu Oțelul Galați, iar golul i l-a dedicat mamei sale, care ieri și-a sărbătorit ziua de naștere. „E greu fără suporteri, dar sper ca la meciul cu Steaua stadionul să fie plin. Să zică lumea că jucăm întâmplător, și noi să câștigăm campionatul. Important e să învingem și să ne luăm punctele”, a punctat Torje.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER