Borcea despre jucătorii lui Dinamo:** „Maimuțe, proști, papagali!”

În premieră pentru clubul din „Ștefan cel Mare”, acuzele
oficialului au fost presărate din abundență cu jigniri la adresa
elevilor lui Țălnar. „Jucătorii nu se respectă nici între ei. N-au
trecut nici zece minute după ce s-a oprit curentul la Mogoșoaia și
m-a sunat presa! Vă dați seama ce maimuțe sunt… Jucătorii sunt
proști. Nu se respectă în primul rând pe ei”, a tunat acționarul la
Sport.ro. Dezlănțuit, președintele executiv al roș-albilor a
continuat ofensiva împotriva jucătorilor, numindu-i „papagali”,
pentru ca, spre finalul intervenției telefonice, șeful „câinilor”
să admită: „Am și eu papagalii mei, nu am ce să fac, trebuie să
recunosc!”.

„Să
vedeți
pe cine trimit la
«satelit»!

Cel de-al doilea avertisment adresat jucătorilor a făcut referire
direct la Ionel Ganea, oficial care „va rămâne la club, chiar dacă
pleacă toți fotbaliștii”. „Orice raport ar face Ganea pentru
excludere, fotbalistul în cauză este exclus. Nu să se ducă să se
transfere! Va fi trimis la echipa a doua! Veți vedea în scurt timp
în lista de 16 jucători a «satelitului» numai internaționali”, a
conchis Cristi Borcea.

Publicat: 30 11. 2009, 09:56
Actualizat: 30 11. 2009, 10:01